Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

În urmă cu un an, un fizician, un pilot, un arhitect, un astrobiolog, un jurnalist și un pedolog au intrat într-un dom de izolare cu dimensiunile de 10 pe 6 metri, aflat lângă vulcanul Mauna Loa, Hawaii.

Pe 29 august 2016, cei șase membri ai echipei experimentale au ieșit din dom.

Finanțat de NASA, programul Hi-SEAS (Hawaii Space Exploration Analog and Simulation), testează care ar fi efectele izolării asupra unui echipaj trimis pe Marte, și susține unul dintre obiectivele NASA, acela de a trimite oameni pe Marte până în 2030.

Misiunea aceasta este cea mai lungă din ultimele trei cele mai recente simulări ale izolării pe Marte susținute de NASA. Celelalte două au durat opt, respectiv patru luni.

Sheyna Gifford, unul dintre membrii echipajului, a așteptat cu nerăbdare ziua de duminică. Cei șase au putut să comunice cu exteriorul doar prin emailuri, programate să ajungă cu 23 de minute întârziere indiferent de adresă, pentru a simula perioada de timp necesară semnalului să ajungă de pe Marte până pe Pământ.

„Trapa se va deschide în 11 minute. Foarte curând, pentru prima dată după un an, o să pot vorbi cu cineva din afara domului, în timp real.”, a scris Gifford în jurnalul online.

În timpul simulării, echipa a supraviețuit cu resurse limitate. Au adus cu ei tot ce aveau nevoie la începutul misiunii, inclusiv aluat de pâine, brânză sub formă de pudră, și legume deshidratate. Au avut voie să părăsească domul din când în când, pentru a se plimba pe solul vulcanic, dar doar purtând costume grele de cosmonaut.

Dar testul fizic pe care îl va avea de trecut un viitor echipaj pe Marte nu e nici pe departe la fel de dificil ca cel psihologic și social. Înainte ca o misiune pe pământ marțian să înceapă, un echipaj va petrece șapte luni într-o capsulă claustrofobă care va zbura cu mare viteză în spațiul cosmic.

Recenta misiune a fost, conform celor de la Hi-SEAS, un test de „coeziune și performanță” umană. De-a lungul anului, cei șase membri au fost în mod intenționat puși în situații de urgență cum ar fi pene de curent sau defectarea echipamentului. În spațiul foarte mic, echipajul a fost de asemenea expus lipsei aproape totale de intimitate.

Cei șase au vorbit despre visele pe care le-au avut – intense și cu senzație de realitate – Gifford le numește „flash-uri pământene”. După primele două luni, au existat momente în care avea senzația că se află pe Pământ, experimentând viața de zi cu zi: „Mă cufundam complet în scena efemeră: auzeam, vedeam, miroseam și simțeam locul în care mă aflam, până la căldura sandvișului pe care visam că-l țin în mână. Apoi clipeam o singură dată și totul dispărea.” Gifford a presupus că e posibil ca creierul uman să creeze aceste fantezii intense pentru a compensa sterilitatea mediului în care se aflau.

De-a lungul șederii pe „Marte”, echipajul NASA a vorbit foarte mult, în timpul cinei, despre sol și calitatea acestuia, discutând în contradictoriu, ca toți oamenii de știință, despre diverse definiții și tipuri. Totodată, conversația a fost relevantă și pentru menținerea culturilor de mazăre și varză pe care le plantaseră.

Dar în seara zilei de 15 Iulie 2016, la cină a fost liniște. Membrul francez al echipei, Verseux, tocmai aflase, din mailuri primite de la prieteni, despre atentatul de la Nisa. A glumit amar și sarcastic despre asta: „Conform mesajelor pe care le-am primit, mă voi întoarce într-o Franță post-apocaliptică, locuită de oameni fără slujbă care se luptă cu polițiștii pe străzile inundate ale Parisului, în timp ce adolescenții prind monștri de buzunar cu telefoanele.”

Revenirea la lumea reală a venit și ea cu provocări. În izolare, avantajul major este că nu te îmbolnăvești, dar, în același timp, sistemul imunitar slăbește, nefiind nevoit să producă anticorpi pentru virușii unui an întreg.

Atât membrii echipajului, cât și reprezentanții NASA, sunt optimiști că obstacolele tehnice și psihologice pot fi depășite și că o misiune către Marte în viitorul apropiat este un scenariu realist.

Următoarele teste de izolare în Hawaii vor avea loc în Ianuarie 2017 și Ianuarie 2018 și vor dura opt luni. Hi-SEAS recrutează voluntari.

Ne apropiem așadar de momentul în care vom merge și pe Marte. Există scenarii care descriu capsule semi-sferice, de dimensiuni foarte mari, montate pe alte planete, în interiorul cărora să fie reproduse condițiile de viață de pe Pământ.

Va fi ca și cum am fi acasă, în fața televizorului, doar că la mii de ani lumină. Dar nu vom simți asta propriu-zis, pentru că în jurul nostru, lucrurile vor fi aproape la fel. Dincolo de cât de fascinant este progresul tehnicii și tehnologiei, nu pot să nu-mi aduc aminte de scenariul apocaliptic al filmului WALL-E, în care oamenii au părăsit o planetă Pământ pe care au rămas doar gunoaiele, și nici o urmă de viață.

Roboțelul însă, programat să-și facă treaba, adună cuminte gunoaiele în cubulețe pe care le suprapune în piramide uriașe. Până când dă de o plăntuță firavă și verde. În timp ce oamenii își continuă viețile supertehnologizate, de plastic, pe o altă planetă.

Sper să călătorim pe Marte doar de dragul fantasticei aventuri, și în urma noastră Pământul să rămână la fel de frumos, albastru și verde, ca să ne putem oricând reîntoarce acasă.