Când spui Volvo, te gândești, invariabil, la siguranță, fiabilitate și calitate tipic scandinavă. Ei bine, potrivit noilor planuri ale companiei suedeze, viitorul va aduce și alte valori demne de a fi puse în dreptul ei. În primul rând, oficialii companiei au comunicat anul 2019, ca moment oficial în care Volvo va lansa primul său model 100% electric. Aceasta nu a fost o decizie de ultim moment, ci o strategie de care s-a ținut cont încă din primele stadii de dezvoltare ale platfomrelor tehnice. Atât Compact Modular Architecture, compatibilă cu exigențele modelelor compacte, cât și Compact Modular Architecture, fezabilă în cazul SUV-urilor și berlinelor mari, au fost proiectate astfel încât să poată acomoda propulsia hibridă.
Cea mai îndrăzneață declarație legată de planurile de electrificare ale gamei Volvo vine chiar de la CEO-ul companiei, Håkan Samuelsson. Oficialul a declarat că Volvo trebuie să devină un lider al propulsiei alternative, iar ținta de vânzări, până în anul 2025, este de un milion de mașini comercializate. Acestea, însă, nu sunt singurele schimbări anunțate de scandivani. Producătorul auto se angajează ca, până în 2025, operațiunile sale să fie neutre pentru mediu, iar până în 2020, să ridice cota pozițiilor-cheie deținute de femei în companie la 35%. Acestea pot planuri le pot părea unora revoluționare sau îndrăznețe, dar fac parte din viitorul imaginat cu optimism de Volvo. Un viitor care, potrivit brandului suedez, implică zero decese într-un accident suferit de un Volvo, până în 2020.
Foto: Volvo
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login