– Doamnă, suferiți de crocodil.
Diagnosticul psihologului a fost categoric și a căzut ca un trăsnet. Abia în acel moment a observat crocodilul albastru care îi stătea încolăcit în jurul gâtului, afișând un zâmbet tâmp pe bot. Cum de nu-l văzuse până acum? Era la fel de evident ca un elefant într-o ceainărie.
Din clipa aceea, a făcut tot, dar absolut tot ce a putut să scape de dihania voioasă. L-a aruncat peste balcon. L-a trântit, l-a bruscat, mai că l-a tăiat în bucățele. L-a azvârlit în râu. La gunoi. La ghenă. Într-o groapă. O săptămână întreagă, l-a ținut numai în șuturi. La un moment dat l-a încuiat în debara. L-a închis în cuptor. În mașina de spălat. L-a mai aruncat pe fereastră de vreo trei ori. A încercat să-l rătăcească, lăsându-l la marginea opusă a orașului și fugind.
Dar n-a funcționat nimic. De fiecare dată, bestia venea înapoi. Apărea pur și simplu în spatele ei, pe umărul ei, pe capul ei, la picioarele ei, cu același zâmbet enervant și umil de cățel bătut care nu înțelege cu ce a greșit.
Când încerca să vorbească celorlalți oameni, crocodilul o trăgea înapoi în casă. O apuca cu dinții de picioare și o târa până pe canapea.
Până într-o zi în care n-a mai putut să rabde și, scoasă din minți, a strigat din toți rărunchii:
– Băi crocodilule, ce vrei mă de la mine?!! Că m-ai făcut cu nervii!! Lasă-mă-n pace!! Nu te mai suport! Pleacă! Ieși! Du-te și nu mai veni niciodată! Mi-ai făcut viața un iad!! Nu mai am liniște din cauza ta!! NU. TE. MAI. SU. PORT!!!! Și a izbucnit în plâns. Lasă-mă-n pace…
A urmat un moment de liniște.
De sub masa sub care se ascunsese înspăimântat, crocodilul a privit-o cu ochi mari și rotunzi, și de data asta, fără zâmbetul tâmpit.
S-a așezat istovită pe canapea. Crocodilul s-a apropiat încet și s-a ghemuit la un metru distanță de ea. Și apoi a privit-o inocent de sub perna care îi căzuse peste cap.
– Ești simpatic.
A făcut două cești de cafea. Înainte să iasă să ofere una vecinului, i-a spus:
– Nu te îngrijora, crocodilule.
***
Dumneavoastră de ce crocodil suferiți? De când vă luptați cu el, și cum? Aveți doar unul, sau mai mulți? Ați reușit să vă învingeți crocodilul? Sau măcar să îl îmblânziți? Ați realizat că ceilalți oameni nu au absolut nici o vină pentru crocodilul dumneavoastră? Ați realizat că nu puteți controla crocodilii altora, ci doar pe al dumneavoastră? Cum îl cheamă pe crocodilul dumneavoastră? E simpatic?
Doina Antohi
Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.
Recomandari pentru tine:
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
