Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

Într-un articol din ediția lunii Martie 1982 a revistei The Atlantic Monthly, sociologul James Q. Wilson și criminologul George L. Kelling, ambii americani, introduceau pentru prima oară Teoria Ferestrelor Sparte, intitulându-și articolul chiar așa, Ferestre sparte, și ilustrându-l astfel:

Pe o stradă se află o clădire care are câteva ferestre sparte. Dacă nimeni nu le repară, în scurt timp tendința este ca și celelalte ferestre să fie sparte, vandalii să intre înăuntru și să distrugă obiectele, oamenii fără adăpost să se aciueze și chiar să facă focuri în interior.

Sau, dacă pe un trotuar se adună gunoi, foarte curând, se va acumula și mai mult, și în cele din urmă, oamenii vor începe să lase pungi întregi de gunoi pe trotuarul în cauză, și chiar să spargă mașinile din apropiere.

Interesant este că, în 1969, deci înainte ca cei doi să introducă această teorie pentru prima oară, Philip Zimbardo, psiholog la Universitatea din Stanford, a făcut un experiment, demonstrând aceeași teorie. Zimbardo a lăsat un automobil fără plăcuțe de înmatriculare și cu capota ridicată, deci aparent abandonat, într-un cartier din Bronx, și un altul, în aceeași stare, în Palo Alto, California. În 24 de ore, bateria și radiatorul mașinii din Bronx au fost furate, ușile smulse, tapițeria ruptă, geamurile sparte, și a devenit loc de joacă pentru copii. Mașina din Palo Alto a rămas neatinsă timp de o săptămână, până când Zimbardo însuși a vandalizat-o intenționat cu un baros. Curând, alți oameni s-au alăturat operațiunii de distrugere. Zimbardo a observat că, în ambele cazuri, majoritatea adulților „vandali” erau indivizi bine îmbrăcați, caucazieni, aparent respectabili.

Observația imediată este că actele de distrugere sunt mult mai probabile într-o comunitate apatică, iar într-o societate civilizată devin probabile atunci când regulile și limitele comunitare sunt încălcate de acțiuni care sugerează apatia.

În 1996, George L. Kelling dezvoltă ideea mai departe în cartea de criminologie și sociologie urbană Fixing Broken Windows, arătând că problemele trebuie rezolvate cât sunt încă mici, înainte să escaladeze. Să reparăm ferestrele sparte, și astfel restul clădirii nu va mai fi distrus. Să curățăm gunoiul, și nu se va mai aduna în mormane la fiecare colț de stradă. În felul acesta, rezidenții respectabili nu vor dori să părăsească comunitatea.

În cartea sa din 1972, Defensible Space, Oscar Newman argumentează că prezența autorității polițienești nu este suficientă pentru menținerea ordinii și prevenirea crimei într-un oraș. Membrii comunității contribuie la aceste aspecte în măsura în care simt că au investit în spațiile comune, o zonă devenind astfel mai sigură dacă oamenii care locuiesc în ea au simțul proprietății și al responsabilității față de spațiul comun. Actele de vandalism încă prevalează pentru că oamenilor încă nu le pasă de stricăciunea făcută. Indiferent de cât de des sunt reparate ferestrele sparte, comunitatea tot trebuie să investească timp pentru a menține siguranța. Neglijența și apatia demonstrează lipsa de grijă față de comunitate; ferestrele care rămân sparte arată că societatea a acceptat dezordinea, indicând vulnerabilitate și lipsa apărării, aspecte care aproape că invită la infracționalitate.

Malcolm Gladwell dezvoltă și el teoria, raportată la aspectele vieții în New York, în faimoasa The Tipping Point.

Oscar Newman a popularizat ideea conform căreia designul arhitectural al unui oraș poate contribui la prevenirea crimei.

Mai simplu, un spațiu civilizat, ordonat și curat, cu reguli simple și clare, în care comunitatea investește, nu va invita la un comportament necivilizat și acte de distrugere, ci dimpotrivă.

Dar să vedem, dragi copii, cum se aplică toate acestea României noastre, dar mai ales Bucureștiului nostru drag, cel de toate zilele.

Va urma