Nopțile care au urmat au fost foarte grele pentru Jerry. Adormea greu și se trezea brusc la ore improbabile, trei sau patru dimineața, când totul în jur părea suspendat într-o liniște palpabilă, când orașul și casa lui și copacii din jurul ei păreau împietriți într-o oră în care nimic, dar nimic, în afara inimii lui care se zbătea nebunește, nu mișca.
Amintirea nopții dragonului fantastic îl bântuia și nu reușea să își mai dea seama cât fusese realitate și cât fusese vis, nu vorbise nimănui despre asta și nici nu îndrăznea, de teama de a nu fi crezut nebun. Un ciob al paharului spart în urmă cu câteva nopți rămânea însă sub pat, ca o mărturie ascunsă, împreună cu urma de gheare de pe perete, vizibilă și totuși inexplicabilă.
Îl bântuiau fantasme și frici pe care le credea copilărești, se gândea prostește la apropierea nopții de Halloween și la toate superstițiile legate de aceasta și de toate miturile care țin de Noaptea Morților Vii, și îl apucau niște spaime cumplite, pe care le crezuse uitate, îngropate de mult, vindecate, dar iată că nu era așa, un ceva nenumit se întorcea să-și ceară drepturile.
Și apoi, într-una din nopțile ce urmară, Jerry auzi din nou zgomotul acela. Deschise ochii brusc și avu senzația că inima îi ieșise din corp și se rostogolea pe podea. Zgomotul se auzea constant, ceva mai departe de pat. Tremurând, se ridică. De undeva venea o rază de lumină.
Pașii îl purtară, instinctiv, către bucătărie. Un fascicul de lumină care ieșea pe ușa bucătăriei străpungea întunericul casei. Auzi foșnete și lucruri care cădeau pe podea. Intră în bucătărie și văzu ușa frigiderului deschisă, și în fața lui, pe jos, resturi de mâncare și ambalaje rupte.
Aproape fără să clipească sau să respire, merse până în dreptul ușii deschise și, pentru a doua oară într-o singură săptămână, crezu că face stop cardiac. Dragonul cu ochi de cărbune stătea pe raftul din mijloc al frigiderului și îi mânca mâncarea. Se înfrupta cu sălbăticie și fără discernământ din toate alimentele, crude sau preparate, și da, părea, de fapt nu părea, chiar era, mai gras.
Observând silueta umanoidă care îl privea perplexă, arătarea se opri pentru o clipă din mâncat, scoase un sunet asemănător unui mieunat, și păru că îl privește pe Jerry drept în suflet. O boabă de strugure i se rostogoli din colțul gurii pe podea.
Jerry leșină pe covorașul ferfenițit de resturi de mâncare și se trezi foarte devreme, cu gust de șuncă în gură și ou crud în păr. Pijamalele îi erau pătate de lapte și ketchup. Se dezbrăcă și intră mașinal în duș. Sub apa fierbinte, începu să plângă.
Nopțile care urmară fură din ce în ce mai grele. Dragonul, acum de mărimea unui câine de talie mare, apărea fix când îl cuprindea somnul, făcea zgomote enervante și îl ținea treaz; se fugăreau absurd printre mobile iar Jerry, invariabil, se lovea.
Într-o noapte, se trezi pentru că arătarea înaripată începuse să cânte. Tare, strident, și total dizarmonic, fără pic de melodicitate, dar cânta, și părea că îi place să se audă. Suna ca și cum ar fi articulat cuvinte din arii celebre de operă. Donnnaaa e mobileee… del passatoooo…
La exact zece zile de la prima apariție, dragonul suprarealist își aduse cu el prietenii. Erau mulți, mai mici decât el, asemănători, dar de culori diferite. Semănau cu niște pisici cubiste, cu reflexii mov și albastre și grena ale blănii zburlite și cu aceiași ochi hipnotizanți, fără pupile.
Făceau zgomote stranii și neverosimile în timp ce îi întorceau casa și viața cu susul în jos, aproape ignorându-l complet, hrănindu-se cu tot ce găseau prin casă, inclusiv papiote de ață, bucăți de perne de puf, și ciucuri de covoare și perdele.
În unele nopți, cântau în cor cântece bizare ce păreau cânturi populare ale unei civilizații dispărute demult, distrusă de erupția unui vulcan.
Jerry nu mai dormea și nu mai mânca. Slăbise vizibil și nu se mai putea concentra la nimic. Când nu era obligat să meargă la muncă, rămânea în casă și vegeta pe canapea, sperând să se odihnească.
Trecuseră două săptămâni și nervii lui Jerry erau întinși la maximum. În noaptea aceea, nu adormi deloc. Așteptă să audă sunetul, căci simțea cum crește în inima lui o hotărâre ce nu putea fi pusă în cuvinte, ceva ce venea de dincolo de el.
Zgomotul se auzi, ca de obicei, în jur de miezul nopții, și Jerry se ridică din pat, se îndreptă spre living, căci acolo era lighioana, smulse pătura sub care se ascundea, și urlă cu lacrimi în ochi:
- Ce vrei?!!
Dragonul cu ochi de cărbune și pisicile cubiste înghețară brusc. Câteva perechi de ochi îl priviră clipind a mirare, și arătările se retraseră felin pe sub mobile.
În casă se făcu, brusc, liniște, și, pentru prima oară în cele două săptămâni de foc, Jerry dormi fără întrerupere, un somn profund și oarecum liniștit. Era noaptea de Halloween.
Va urma
Doina Antohi
Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.
Recomandari pentru tine:
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
