Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

În aceste zile capricioase de Aprilie, când aproape că ninge peste florile de liliac, la Suceava se desfășoară MagicFest, un festival de teatru cu, despre, făcut de către – adolescenți. Ajuns la ediția cu numărul 8, MagicFest-ul acestui an se joacă puțin cu matematica și, aplecând cifra opt pe orizontală, tinde către infinit.

MagicFest nu este singurul eveniment de acest gen din România. La Timișoara se organizează de 18 ani festivalul T4T (Theatre for Teenagers), la Alexandria se întâmplă, în fiecare August, de 11 ani, Ideo Ideis, iar ID Fest-ul (Ingenious Drama Festival) de la Bacău ajunge, anul acesta în Iulie, la ediția cu numărul 17.

Adolescenții care participă la un astfel de Festival merg la ateliere de actorie susținute de actori profesioniști, în cadrul cărora se joacă și experimentează în arta teatrală, creează scurte spectacole de teatru pe care mai apoi le reprezintă pe scenă, dar mai important, se apropie unul de celălalt, se ascultă, se cunosc, și își dau astfel timpul necesar pentru a crea o lume alternativă celei supertehnologizate. Pășesc înapoi din social media în real media, în care contactul direct, uman, adevărat este esențial. Totodată, aceeași adolescenți se ocupă de organizare și de informare. Îndrumați de adulți (profesori sau actori), se împart pe echipe, își asumă responsabilitatea sarcinilor, delegă, rezolvă probleme, sunt prezenți.

Am lucrat și lucrez în educație cu aproape toate grupele de vârstă, de la 6 ani până la 18, și mai departe, cu adulți la nivel universitar și în teatru. Și cel mai mult îmi plac, de departe, adolescenții. Conțin ceva din ambele lumi, cea lăsată în urmă, a copilăriei, creativă și liberă de stereotipuri, și cea viitoare, adultă, în care problemele profunde ale vieții încep să fie percepute și înțelese.

Iar pe acest teren psiho-emoțional incredibil de fertil vine educația prin artă, care face, fără nici o exagerare, minuni. Omuleții aceștia cu chip de copil și comportament de adult demonstrează că da, se poate să fie și bine. Există respect, există limite, există ascultare, există cumințenie. Cumințenia pământului. La ora 9 dimineața, deși somnoroși (unii mahmuri, na, asta e), vin la cursul de actorie și participă, și când nu le vine rândul, tac. Știu să tacă. Își pun mintea la contribuție și vin cu niște idei fantastice, la care eu, cu mintea mea de adult, nu mai știu să ajung. Cooperează, ascultă, găsesc soluții, practică alteritatea (acceptarea faptului că celălalt e diferit de mine), nu se supără, nu iau lucrurile personal, învață să-și învingă frica, să-și gestioneze slăbiciunile, să facă pasul de la locul călduț al comfortului către spotul incomfortabil din mijlocului scenei, unde toată lumea se uită la tine și te simți dezbrăcat, dar nu-i nimic, treci peste asta și râzi.

Dragi adulți, părinți sau nu, profesori sau nu, nu am cuvinte să subliniez cât de necesar este să vă lăsați copiii să experimenteze prin joc și artă.

Lăsați-i afară să se tăvălească în pământ și să-și pună iarbă în cap, lăsați-i să lipească hârtie colorată și să amestece făină cu noroi, lăsați-i să scrie pe pereți, să cânte, să danseze, să frământe lut, să se joace pe scenă, să se îmbrace aiurea, să desfacă jucăriile ca să vadă ce au înăuntru, să spună povești fără sens aparent.

Renunțați, măcar pentru câteva minute, la argumentul „Nu e o meserie de viitor”. Nu proiectați asupra copiilor fricile voastre legate de siguranța financiară, nu e drept.

Creați timpul și spațiul și resursele necesare învățării.

Vor rezulta adulți care vor ști să gândească pentru ei înșiși, care nu vor aștepta nimic de la guvern sau de la primărie sau de la oricine altcineva, care își vor crea propriile lumi, mai frumoase decât tot ce-am gândit noi vreodată.

Și în tot timpul ăsta, nu vă luați ochii de la ei. Veți învăța și voi odată cu ei, dezvoltând în permanență această uzină fragilă și măreață numită creier.

If it’s good for the children, make it so.