Din când în când, nu foarte des, câte un teatru de stat vine cu o propunere de proiect care să se constituie într-o „șansă pentru tinerii artiști”. Ca orice lucru privit de la depărtare, ideea în sine pare bună, salutară, de tipul – „în sfârșit cineva face ceva și pentru tinerii artiști”, dar, pe măsură ce ne apropiem, aceasta devine, de fapt rămâne, cât se poate de lipsită de suport real.
Dar să vedem cum sună o astfel de propunere venită din partea celei mai mari instituții teatrale din țară:
Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”, lansează a treia ediţie a programului 9G la TNB care se adresează tinerilor creatori de teatru, absolvenți ai facultăților de profil, cu vârsta până în 35 de ani, neangajați în instituții de spectacol. 9G la TNB se desfășoară la Sala Mică, spațiu destinat exclusiv tinerilor artiști.
Ei, dar ce frumos. Dar de ce nu au voie să fie angajați în instituții de spectacol? Ca să nu aibă salariu și să fie dornici să lucreze? Eventual, să accepte cam orice condiții?
Propunerea continuă și descrie condițiile de lucru:
Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București asigură spațiul pentru pregătirea spectacolului, la Sala Mică sau într-una dintre sălile de repetiții ale teatrului, pentru o perioadă de trei săptămâni (dintre care o săptămână pe scena de la Sala Mică). În funcție de programul de repetiții al teatrului și de disponibilitatea spațiilor (săli de repetiție, foaiere etc.) sau de dificultatea proiectului propus, timpul acordat pregătirii spectacolului se poate prelungi cu încă o săptămână.
O premieră e gata în trei săptămâni dacă echipa este prezentă la repetiții de dimineață până seara. Lucru greu de realizat, mai ales în cazul actorilor, care, chiar dacă sunt “neangajați în instituții de spectacol”, cum cere regulamentul, sau poate tocmai din cauza asta, sunt implicați în diverse proiecte care să le asigure traiul. Dar, repede, băieți, că nu e timp. Trei săptămâni. Hai, patru, treacă de la noi.
TNB pune la dispoziție facilitățile tehnice de la Sala Mică, magazia de costume, depozitul de decoruri, recuzita, atelierele teatrului, fără a face nicio investiție în plus legată de producția spectacolului.
Deci, cum ar veni, mai pe românește așa – vă faceți spectacolul cu ce găsiți prin teatru, că bani de la noi nu vedeți? “Pune la dispoziție” e un termen vag și nu reglementează propriu-zis și concret felul în care tehnicienii teatrului (sunetiști, luminiști, mașiniști, recuziteri etc.) trebuie să participe activ la nașterea spectacolului. Șansele de a te lovi de reticența tehnicienilor în a colabora cu o echipă tânără care nu aparține propriu-zis teatrului sunt mari; iar șansele ca tot actorii și regizorul, tineri cum sunt ei, să care cabluri și reflectoare, și recuzită, sunt și mai mari.
Spectacolele care rezultă în urma proiectelor selecționate vor dispune de 3 reprezentații gratuite, cu intrare liberă, fără plata drepturilor de autor sau a celor conexe.
Adică… vă faceți spectacolul singuri, și după îl jucați gratis, ca să vedem dacă merge, că nu vrem să ne asumăm riscuri? Aha.
În urma reprezentațiilor cu public, și cu acordul Consiliului artistic al TNB, spectacolul poate fi preluat pentru o stagiune (cu posibilitatea de prelungire a contractului) în repertoriul Sălii Mici, în Stagiunea 9G la TNB, beneficiind de investiții minime în producție și de plata drepturilor de autor, conform rețetei reprezentației și a încasărilor.
Cu alte cuvinte… investiții minime care e posibil să nu mai fie necesare, pentru că spectacolul a fost deja ridicat și reprezentat? Despre ce drepturi de autor vorbim? Cele datorate actorilor interpreți? Sau cele datorate autorului piesei? Dacă e varianta din urmă, e bine. Mai ales dacă e vorba de autori străini, care pot fi inflexibili când e vorba de plata muncii lor. (Culmea și străinii ăștia, dom’le!) Și “rețeta reprezentației și a încasărilor” ce înseamnă? Că actorii sunt plătiți din încasări? E cea mai proastă formă de remunerație, pentru că depinde de numărul spectatorilor. Și atâta timp cât nu există un aparat PR-istic care să se asigure că sala va fi plină indiferent de anotimp, actorii pot juca și la 10 oameni, și la 100. Doamne-ajută.
Și totuși, tinerii acceptă… depun proiectele, joacă… Toate sub egida celei mai mari instituții de cultură teatrală a țării. Argumentul principal pentru acest tip de situație a devenit un fel de axiomă a teatrului de stat românesc: „Nu sunt bani.” Sau bănuți, ca să ne exprimăm mai clar.
Dacă aveți timp, mergeți să vedeți spectacolele din 9G de la TNB. E posibil să vă placă, e posibil să nu, dar un lucru e sigur: veți simți un alt tip de vibrație, aceea a unor artiști îndeajuns de nebuni să joace pentru că vor asta, pentru că ard pentru asta, ca la finalul zilei să nu primească nici măcar a zecea parte din valoarea muncii lor.
Vă dați seama ce s-ar putea naște dacă s-ar investi real în aceste proiecte? Asumat? Dacă ar fi alese cele mai bune propuneri, iar miza ar fi o lună de repetiții plătite decent, 10 reprezentații în stagiune, plătite decent, cu posibilitatea de prelungire, personal tehnic plătit decent pentru a participa activ, investiție în producție etc.?
Vă dați seama ce s-ar putea naște dacă miza ar fi reală? Dacă oamenii care propun aceste “proiecte pentru tineri”, vai dar ce drăguț, ce frumos sună, ar face-o… asumat ?
Vă dați seama ce frumos ar fi să fim și noi atenți la fiecare nasture?
Doina Antohi
Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.
Recomandari pentru tine:
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
