De bun simț

Mai multe poduri, mai puține garduri

Donald + Boris (afișe ale campaniei în favoarea rămânerii în UE) | Foto © Alex Trandu | YoungNation

Plimbându-mă prin Londra cu o săptămână înainte de fatidicul referendum, grație liberei circulații de care încă beneficiază compania pentru care lucrez, mi-am amintit în ce lume contradictorie trăim. Lângă clădirea primăriei, aproape de superbul Tower Bridge, am observat trei steaguri: unul în culorile curcubeului, unul al Uniunii Europene și unul al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care în curând ar putea deveni Regatul Unit al Angliei (fără Londra) și (poate) al Țării Galilor.

Toate trei steagurile ar trebui să simbolizeze în diferite forme unitate în diversitate, toleranță, liberate, cooperare – steagul curcubeu este simbolul comunității LGBT (homo-, bi-, trans-sexuale), reprezentând diversitatea sexuală în unitatea umană; steagurile Uniunii Europene și Regatului Unit reprezintă, după cum le spun și numele, unitatea națiunilor diferite din cadrul fiecărei entități. Din păcate toate trei au ajuns să stârnească și multă ură de-a lungul timpului și mai ales în ultima perioadă.

DSC_0154

Steagul curcubeu a fost arborat cu ocazia Zilei Internaționale Împotriva Homofobiei și Transfobiei, deși, după cum poate observa oricine mai ține minte puțină etimologie, acestea sunt impropriu numite fobii, pentru că nu implică frică (phobos), ci mai degrabă ură. Cel care l-a arborat este recent alesul primar al Londrei, Sadiq Khan, musulman, fiu de imigrant pakistanez, londonez, dar în primul rând om. El i-a urmat în funcție lui Boris Johnson, unul dintre principalii promotori ai Brexitului, având printre principalele argumente imigrația. Nu neapărat din convingere, ci pentru că a mirosit oportunitatea de a prelua conducerea Partidului Conservator de la prim-ministrul deja demisionar, David Cameron. După anunțarea rezultatului referendumului, domnul Johnson a fost de altfel huiduit la Londra, probabil cel mai cosmopolit oraș al Europei și care a votat masiv în favoarea rămânerii.

Tot în acea săptămână premergătoare celei cu referendumul, Jo Cox, o membră a parlamentului britanic care susținea rămânerea în UE și despre care atât colegii, cât și adversarii au avut doar cuvinte de laudă, a fost ucisă de un dement care se pare că avea o altă părere, strigând un slogan de extremă dreaptă înainte să o împuște și înjunghie. Nu m-aș fi așteptat niciodată să se întâmple așa ceva în Marea Britanie, în anul 2016. A fost un semn care m-a făcut să îmi pierd o mare parte din optimismul pe care îl aveam în acel moment legat de rezultatul referendumului, deși am sperat până în ultima clipă. Nu pentru că e imposibil să ne descurcăm și fără Marea Britanie în UE, ci pentru că ideea de la baza acestei Uniuni, așa imperfectă cum este, e una măreață, de maturitate societală, având ca scop principal asigurarea păcii pe acest continent cu o istorie mult prea turbulentă, cauzată tocmai de sentimente naționaliste și goana după putere și resurse. Faptul că diferiți oameni care o conduc temporar au alte interese sau atitudini care ne pot deranja, nu înseamnă că trebuie să abandonăm ideea respectivă.

Mă întreb, văzând toate acestea, și tot ce se întâmplă pe cealaltă parte a Atlanticului și în Orientul Mijlociu, de unde și de ce atâta ură? Denis Leary, un actor și comic american a spus excelent la un moment dat despre rasism (dar se aplică foarte bine urii în general): “[…] nu e din naștere, ci se învață. Am un copil de doi ani. Știți ce urăște? Să doarmă după-masa. Sfârșitul listei.” Deci dragi părinți, profesori, politicieni, oameni, nu vă mai învățați copiii, elevii, alegătorii, semenii să se urască între ei, pentru că în cele din urmă și voi veți ajunge subiectul urii pe care o împrăștiați și a efectelor ei. Haideți să construim mai multe poduri și mai puține garduri și ziduri.

DSC_0144

Idealist, ecologist, din întâmplare corporatist. Pasionat de știință și politică făcute în mod responsabil.

Click pentru a comenta.

Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login

Lasa o replica.

Conectează-te cu:



Cele mai citite

Sus