O utilizatoare de Tumbler a alcătuit o listă a lucrurilor bune care s-au întâmplat în anul 2016. Lista a devenit virală în scurt timp.
Iată mai jos o parte dintre lucrurile care ne țin speranța în viață. Puteți adăuga la această listă oricare alte întâmplări frumoase, personale sau nu.
- Noi cercetări în domeniul chimioterapiei au crescut rata de supraviețuire de cinci ani în cazul cancerului pancreatic de la 16% la 27% (și îmbunătățirea continuă)
- Oamenii de știință au găsit o modalitate de a conecta membrele artificiale de zona creierului care se ocupă de intenția de mișcare, astfel încât oamenii cu proteze nu vor mai fi nevoiți să se gândească să miște membrul artificial, se va întâmpla pur și simplu.
- Mortalitatea infantilă a scăzut peste tot în lume și continuă să scadă.
- Mulțumită Provocării Găleata cu Gheață (Ice Bucket Challenge), a fost descoperită gena responsabilă pentru declanșarea bolii ALS (Scleroza laterală amiotrofică), ceea ce înseamnă că suntem din ce în ce mai aproape de găsirea unui tratament eficient. Cu alte cuvinte, în curând o boală groaznică va avea tratament pentru că foarte mulți oameni (printre care și multe celebrități) au decis să-și toarne o găleată cu gheață în cap și să pună filmarea pe internet.
- Un plan de folosire a luminii solare ca sursă alternativă de energie a circulat în toată lumea.
- Michael Jordan a donat 2 milioane de dolari pentru a ajuta la construirea și menținerea unei legături între poliție și comunitate.
- Numărul tigrilor este în creștere.
- Și al lamantinilor
- Și al urșilor panda.
- Pakistanul a făcut încercări serioase pentru a scoate în afara legii crimele de onoare.
- 000 de clerici musulmani au declarat o fatwa împotriva ISIS.
- În California există 6 milioane de gospodării care folosesc energia solară – un record în Statele Unite.
- Voluntarii din India au plantat 50 de milioane de copaci în 24 de ore.
- 500 de elefanți au fost mutați într-un mediu mai mare, mai sigur și mai bun.
- Consumul de cafea s-a dovedit util în reducerea riscului de cancer și al ratei de suicid.
- S-au făcut progrese importante în prevenirea bolii Alzheimer
- Stratul de ozon are puterea de a se auto-reface și toate eforturile de a renunța la aerosolii chimici s-au dovedit eficiente.
- Biserica Anglicană a decis să oficializeze prin ceremonie religioasă uniunile între persoane de același sex, la fel ca în cazul uniunilor între persoane de sexe diferite, aspect care necesită majoritate din partea tuturor celor trei ordine ale bisericii (laici, clerici, episcopi).
- Tratamentele pentru cancer testate în clinici au început să dea rezultate.
- Moartea cauzată de afecțiuni ale inimii a scăzut cu 70% în Statele Unite
- Doi frați au văzut culori pentru prima oară datorită unor ochelari speciali
- Portugalia a folosit energie alternativă pe tot teritoriul ei pentru patru zile întregi
- Un pensionar a lansat un proiect de transport a 80 de rinoceri aflați în pericol spre o rezervație din Australia, pentru a salva animalele de braconieri
- Un profesor afgan merge cu bicicleta pentru a oferi cărți satelor care nu au școli
- Harriet Tubman îl va înlocui pe Andrew Jackson pe bancnota de 20 de dolari
- 200 de oameni au fost la înmormântarea unui veteran din al doilea război mondial, care rămăsese fără familie și trăia pe străzi
- Un adolescent aflat în lupta cu cancerul s-a căsătorit cu iubita lui
- O bancă plătește cheltuielile școlare universitare pentru copiii angajaților care au murit în atacurile de pe 11 Septembrie
- Un copil de patru ani s-a împrietenit cu un bătrân pentru a-l ajuta să treacă mai ușor peste moartea soției sale
- Familiile au crescut
- Oameni au învins cancerul
- Oameni au trecut peste depresie
- Orice fel de victorie, chiar dacă aparține unei singure persoane, e tot o victorie
- Leonardo di Caprio a câștigat Oscarul!
- A apărut o nouă carte Harry Potter
- Și un film
- O grămadă de filme noi anul ăsta: Kung Fu Panda 3, Jungle Book, Finding Dory, Captain America, Zootopia
- SuperLuna din Noiembrie
Lucruri bune care încă nu s-au întâmplat în 2016, dar se vor întâmpla
- Zile de naștere
- Ziua Recunoștinței
- Black Friday
- Crăciunul
Lucruri bune care n-au legătură directă cu anul, dar care ne pot face să ne simțim mai bine
- Căței
- Pisici
- Ciocolata
- Curcubeele
- Ploaia
- Sărutările
- Muzica
- Prietenii
- Desenele animate
- Dacă ești o persoană religioasă, ești o imperfectă operă de artă
- Dacă nu ești o persoană religioasă, ești o splendidă coincidență
- Orice an petrecut aproape de cei pe care-i iubești e un an bun.
#Nuuitațilucrurilebune
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login