S-au dat sentințele finale în celebrul dosar Microsoft. Se pare că prejudiciile (de 17 milioane de euro) se recuperează, ceea ce e îmbucurător, dar să nu uităm că totuși “corupția ucide” nu e un simplu slogan, cum vor unii să ne facă să credem, ci este o realitate evidentă în România.
Toți acești bani furați, tot acest sistem de șpăgi și trafic de influență fără scrupule, ne-au privat pe noi toți, oamenii obișnuiți, de lucruri vitale, precum un sistem de sănătate functional, drumuri sigure, venituri care să nu te facă să te simți umilit la locuri de muncă unde îmbătrânești câte zece ani într-unul, o calitate a aerului și apei de nivel acceptabil etc.
Cineva care este complice la crimă, pentru că toți acești corupți (mai ales de nivel înalt) asta sunt, parcă ar merita totuși niște pedepse puțin mai aspre. Cea mai mare pedeapsă a fost de 6 ani, pentru că respectivul nu și-a recunoscut faptele și nu a cooperat deloc.
Pedeapsa aceasta pare cât de cât justă, dar acela ar fi trebuit să fie standardul, iar el ar fi trebuit să fi luat și mai mult. Cu 6 ani probabil iese în 3-4, dacă nu mai repede, din diferite motive inventate, iar cei cu 2-3 ani (adică restul) vor ieși probabil într-unul.
Un an de închisoare pentru între 3 și 9 milioane de euro de căciulă? Păi noi cei care muncim și plătim taxe statului care dă astfel de pedepse (legiferate de parlamentari cu probleme similare) ce ar trebui să înțelegem de aici? Că suntem ultimii fraieri?
Cum poate fi cineva motivat să nu facă la fel, când vede așa ceva? Chiar dacă trebuie să dea banii înapoi, câte alte șpăgi ale acestor personaje și ale altora ca ele au rămas nedovedite și nerecuperate? Mă îndoiesc că a sărăcit vreunul din ei în urma acestui proces.
Dacă mai avem vreo urmă de mândrie și nu suntem în continuare niște simpli șerbi sau iobagi resemnați, ar trebui ca acești oameni și toți cei care le-au facilitat într-un fel sau altul aceste “afaceri”, lor și altora ca ei, să nu mai aibă vreodată curajul să își arate fețele în public și cu atât mai puțin să mai participe la viața publică, așa cum insistă cu un tupeu greu de imaginat prea mulți dintre ei.
flickr.com
E ușor să spunem că n-avem ce face, toți sunt la fel, nu contează cu cine votăm etc, dar această filosofie este cea mai convenabilă pentru cei mai corupți, pentru că ei fac tot ce pot (și pot multe) ca să își aducă alegătorii la vot (îi scoală și din morți dacă trebuie).
Măcar un lucru putem face fiecare din noi la următoarele alegeri și tot ar fi un progres semnificativ: să luăm listele partidelor pe rând (va fi un număr limitat de liste în fiecare județ și vor fi disponibile măcar cu câteva zile înainte), și să facem niște simple căutări pe Google după primele 5-6 nume de pe fiecare listă de deputați, și după primele 2-3 nume de pe lista de senatori a fiecărui partid (nu prea sunt eligibile mai multe, deci cei de mai jos au șanse minime, iar cei mai mizerabili sunt oricum acolo sus, ca să fie siguri).
Să numărăm câte rezultate de pe prima pagină generată de căutarea fiecărui nume sunt legate de probleme cu legea. Să adunăm numerele candidaților fiecărui partid obținute astfel și să votăm cu lista care are “scorul” cel mai mic (adică cele mai puține rezultate penale).
Chiar nu e greu. În multe cazuri toate listele vor avea oameni dubioși, dar atât timp cât o votăm pe cea cu cei mai puțini, tot suntem în câștig, pentru că un anumit penal sau altul nu poate fi evitat din următorul parlament, dar o majoritate de penali chiar poate fi evitată.
Trebuie doar să ne înfrângem greața și să ne prezentăm. Dacă stăm acasă, cum avem obiceiul și cum am făcut și la locale, îi ajutăm cu siguranță pe cei mai infecți policieni și ne lăsăm soarta decisă din nou de cei mai vulnerabili (să nu le zic altfel) alegători.
Alex Trandu
Idealist, ecologist, din întâmplare corporatist. Pasionat de știință și politică făcute în mod responsabil.
Recomandari pentru tine:
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
