La începutul lunii mai Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat lista persoanelor fizice, cât și juridice cu datorii către bugetul de stat. Toată lumea cere și așteaptă să primească beneficii de la stat, dar se pare că nu toți au spirit civic în ceea ce privește îndeplinirea responsabilităților privind plata contribuțiilor.
Analizând informațiile publicate de ANAF, putem observa că avem 187,219 persoane fizice cu datorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul de șomaj, respectiv cel de sănătate (majoritatea fiind datori la bugetul de stat și bugetul de sănătate).
Valoarea totală a datoriilor se ridică la nivelul de 3.4 miliarde RON, dintre care 412 milioane RON sunt contestate de către contribuabili.
Dacă ne uităm la o distribuție a acestor datorii pe județe, putem vedea că cea mai mare datorie medie pe persoană este înregistrată în cazul contribuabililor din județul Cluj (47 663 RON), urmați de cei din județul Sibiu și Municipiul București. În același timp puteam vedea că media la nivel de țară este de aproximativ 19 174 RON, în timp ce, cea mai mică valoare este înregistrată în cazul județului Olt (8 274 RON).
Dar după cum am văzut anterior, parte dintre aceste datorii sunt contestate de către contribuabili. Și în acest caz, Clujul este primul pe listă, deoarece valoarea medie contestată pe persoană este de 29 166 RON, urmat de Sibiu și Brasov cu valori mai mici de jumătate, în timp ce valoarea medie înregistrată pe țară este 2 369 RON.
Fără a lua în calcul și situația personelor juridice, datoriile persoanelor fizice către bugetul de stat și cel de sănătate au valori extrem de ridicate. Cei 3.4 miliarde de RON datorați de contribuabili persoane fizice, ar acoperi jumătate din bugetul Ministerului Sănătății, sau ar acoperii integral bugetul Ministerului Culturii și al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.
Așa că înainte de a lua piatra și a arunca, dând mereu vina pe instituțiile statului în diverse ocazii, să ne uităm în propria curte și să vedem înainte de toate, noi ne-am îndeplinit îndatorirea civică către stat?
Pentru că în final, ne furăm singuri căciula….
OBS. Situația valoriilor medii pe contribuabil pe fiecare județ în parte a fost realizată pe baza a 80.57% dintre observațiile publicate de ANAF în cazul persoanelor fizice, respectiv 150,850 persoane dintre cele 187,119 persoane datornice. Acest lucru s-a datorat existenței unor localități cu același nume în județe diferite, păstrându-se în analiză doar persoanele pentru care s-a identificat corect județul de aparteneță.
1 Comment
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
Geo Mihalache
3 iunie 2016 la 11:31
Probabil ca oamenii s-au prins ca nu merita efortul, ca statul parazit ar trebui sa invete sa se descurce cu ceea ce are deja, ca ar trebui sa fie mai aspru taxati coruptii si banii furati recuperati mai rapid. Ne asteptam sa primim ceva in schimbul banilor pe care ii dam, nu? Dai bani, primesti o paine…dai bani, primesti o luna de internet…dar aici ce primesti? circ ieftin la TV, nervi, gropi etc etc…e enervant sa le enumar iar pe toate – se discuta de ani de zile. Am fost in Ungaria, Cehia , Austria – nu m-a deranjat sa platesc vigneta – au strazi de adormi la volan…la noi, stii bine. Deci, cred ca lumea va plati cand va simti ca orimeste ceva pt acei bani. Pana atunci, ANAF-ul poate sa faca situatii peste situatii.