#ilovemylife
Realitatea virtuală, pixelată și strălucitoare, ne oferă, cu generozitatea infinită a world-wide-web-ului, o sumedenie de compartimente mici ca niște cutiuțe de chibituri, ca sutele de cubicles din marile corporații, în care să ne organizăm în virtual haosul realității cotidiene.
Și uite așa, lumea din spatele ecranului lucitor și albastru, controlată de butoanele voinței și dorințelor noastre, este desăvârșită. Suntem, pe rând, regizorii infailibili ai filmului de mare succes „Ce-ar fi viața mea dac-ar fi”.
Ce fotografii impecabile, ce zâmbete splendide, încadrate de rujuri roșii sclipitoare, doar pe Broadway mai vezi așa ceva! Ce relații frumoase și funcționale, câtă iubire sinceră, câtă afecțiune, între noi totul e bine, mereu, soarele strălucește, copiii sunt geniali și perfecți, femeile îți taie respirația cu apariții de o frumusețe fără cusur, în carieră se fac salturi uluitoare, feeling blessed! Până și sentimentele negative sunt un statement cu mesaj pozitiv, sunt revoltat, sunt nemulțumit, iată-mă în spital, sau la poliție, sunt cinic, deci inteligent, like and share.
Esențializăm cu voluptate, folosindu-ne de hashtag, această variantă de reducție supremă a clișeului într-o subunitate năucitor de simplistă de care nici nu știam că există, #oamenifrumoși, #ilovemyjob, #onthebeach, #lovehim, #happydays, #summer2016, #bestfriendsforever, #ațiprinsideea.
Și iată vine și momentul în care trebuie să ne dăm jos din virtual și să revenim în Matrix, să ne privim în față în solitudine absolută, în cel mai îndepărtat colțișor al minții noastre, unde minciuna gândirii pozitive nu poate să pătrundă.
Acolo e locul în care nu ne mai putem minți pe noi înșine, locul în care trebuie să admitem că viața e într-o dezordine totală, perpetuă și mai ales incontrolabilă, și că realitatea nu e nici a zecea parte din ce ne mințim că e.
Că oamenii alături de care trăim sunt incomozi pentru că au nevoi și pretenții, că la muncă avem de tras și ne simțim subapreciați, că succesul altora e mai strălucitor, că ne sperie îngrozitor de tare faptul că al doilea copil e pe drum, că poate nu mai știm de ce rămânem în relația asta, și așa mai departe.
Dar, cum locul ăsta e mai degrabă incomod, pentru că a învăța să apreciezi frumosul din mijlocul haosului imprevizibil care e viața e o muncă grea, solitară, și de lungă durată, ne întoarcem repede repede în virtual, și postăm fără încetare, căci iluzia că ne putem controla și modela viața, că putem să-i punem zorzoane și sclipici, să-i atașăm sentimente perfecte în inimi perfecte în relații perfecte – dă dependență.
Doina Antohi
Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.
Recomandari pentru tine:
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
