Le-am întrebat pe câteva dintre femeile pe care le cunosc cam care ar fi replicile pe care le aud foarte des, aproape constant, și care le enervează, le irită, le fac să se simtă, într-un fel sau altul, discriminate, sau poziționate inferior în diverse situații.
E incredibil cât de multă presiune pune societatea pe noi, pe noi toți, nu doar pe femei, pentru ca să îndeplinim anumite roluri pre-stabilite, chiar dacă nu acele roluri sunt cele care ne-ar face fericiți. Preluăm presiunea socială și o transformăm în presiune personală, și atunci când nu reușim nici în ruptul capului să ne aliniem, facem teribila greșeală de a ne întreba dacă nu cumva e din vina noastră, unde greșim noi și ce am putea face oare să nu ne mai simțim atât de inadecvați.
Pe femei le înțeleg perfect, sunt din tabăra lor. Nu m-am amuzat prea tare la filmări, căci știu cât de multe alte lucruri stau în spatele celor 15 replici.
Tendința generală, în societatea noastră românească, pare legată de obsesia relației/căsătoriei/copilului/copiilor. Femeia trebuie să fie iubita cuiva, apoi soția cuiva, apoi mama cuiva. Altfel cum o încadrăm?
E un fel de monopol pus pe corpul femeii, care nu are voie să se plimbe singură noaptea pe stradă, nu are voie să fie altfel decât subțirică și drăguță, să zâmbească, s-o facă pe proasta, și mai apoi să se poziționeze cuminte în tabloul familiei perfecte, de-a dreapta soțului, și să-și facă datoria față de societate, născând minim un pui viu pe care să-l hrănească cu lapte.
Goana asta spre un model ridicat la rang de valoare supremă a realizării personale are marele dezavantaj că arde etape. Etapele acelea se ard încet, prin educație. Copiii și tinerii, și fete, și băieți, trebuie educați mai întâi în legătură cu ce înseamnă o familie și responsabilitățile pe care celula de bază a societății le presupune.
Înainte de obsesiile „Slăbește, mărită-te, fă copii”, fetele trebuie să afle cine sunt ele, ce vor ele, ce așteaptă de la un bărbat, dacă sunt realiste aceste așteptări, dacă vor într-adevăr să facă un copil, sau doi, sau cinci, ca o expresie a iubirii, și nu ca o modalitate de validare a propriei existențe prin viața altcuiva, mai exact a unui copil.
Data viitoare când vă întâlniți cu o femeie (prietenă sau nu) pe care nu ați mai văzut-o de mult, nu faceți impolitețea de a o întreba „Ai prieten?”. Întrebați-o pur și simplu ce mai face.
This one’s for my girls.
Doina Antohi
Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.
Recomandari pentru tine:
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
