Aseară am fost la Operă.
Sala era plină ochi. Chiar dacă e vară și „lumea nu mai merge la teatru, gata, se duc la terase, e campionatul de fotbal, e cald, nu mai au chef”, ca să citez lipsa acută de PR a teatrelor românești. Ei bine da, în ciuda anotimpului în care teatrele se închid ca să se deschidă terasele și televizoarele, pentru că da, după cum bine știm, cele două activități se înlocuiesc cu succes una pe cealaltă, sala era plină. De oameni frumos îmbrăcați și parfumați. Și care tac și nu-și verifică telefoanele în timpul spectacolului. Aa, ce frumos.
Spectacolul este un triptic de balet: In the Night; In the Middle, Somewhat Elevated; Theme and Variations.
Balerinii și balerinele au fost până pe lună și s-au întors înapoi. Pianistul care a interpretat muzica live a primei părți (Chopin, Nocturne) a pictat nori în acuarelă și s-a întins pe ei cât era de lung. Dirijorul Tiberiu Soare, frumos ca un desen și înarmat cu o baghetă magică din care a gesticulat demiurgic, a dirijat nu numai orchestra pe muzica lui Ceaikovski, dar și balerinii, pe coregrafia lui George Balanchine. Și dansul filigranat, și muzica celestă, au făcut totul să pară un fel de desen animat serios, inefabil și fără fisură, de o perfecțiune pe care o credeam pierdută, pe care nu știam unde s-o caut, eram convinsă că nu mai există la noi, că s-a stins dacă a fost odat’, și uite-o dom’le unde era, la Operă.
Balerinii și instrumentiștii și dirijorul, cum păreau ei așa de jucărie, făuriți de un păpușar celebru cu nume diferit în funcție de religia fiecăruia, mi-au adus aminte de cât de multă muncă stă în spatele tuturor mișcărilor și notelor muzicale. Ore, zile, ani în șir, o viață, de un-doi-trei-patru, cinci-șase-șapte-opt. Până când te desprinzi de sol.
Ce bine! a zis fericit copilul din mine, și s-a ghemuit și mai tare în scaunul de pluș roșu, cu genunchii la gură și ochii mari.
„Ei, și fiecare dintre oamenii ăștia are 1500-2000 de lei salariu”, mi-a șoptit prietenul care m-a însoțit la spectacol. „Și cei din fosă, și cei de pe scenă”. (E căsătorit cu una dintre balerine, deci e o sursă sigură pentru genul ăsta de informație.)
Hop și Fantoma să-mi îndoaie colțul fotografiei mele perfecte a unei seri perfecte la Operă!! Băi n-am văzut așa ceva!
Copilul a fugit și el. Încearcă să sune la Ministerul Culturii, dar nu-i răspunde nimeni.
Doina Antohi
Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.
Recomandari pentru tine:
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
