Dialoguri veritabile, desprinse direct din jungla urbană.
Imprevizibilă și inexplicabilă, logica internă a bucureștenilor a fost, este, va fi – de fier.
Interlocutor: taximetrist, bine îmbrăcat, corpolent, chel. Învârte pe un deget cheile mașinii, cu aerul că în curând va câștiga la loto.
- Vă servesc cu un taxi?
- Nu, mulțumesc.
- Nu doriți?
- Nu, am mașina parcată acolo.
- Unde mergi?
- Acasă.
- Păi și nu vrei să te duc eu?
- Nu, mulțumesc.
- Păcat. Eram și noi, amândoi…
Interlocutor: bărbat tânăr, înalt, musculos, maieu mulat, ras în cap. Cară la piept două sticle de băuturi răcoritoare de 2 litri jumătate.
- Ce faci?
- Bine.
- Nu mă ajuți și pe mine să duc sticlele astea?
- Nu prea arăți de parcă ai avea nevoie de ajutor.
- Da știu, dar mă băgam și eu în seamă.
Interlocutor: bărbat scund, ceva mai închis la culoare, aer descurcăreț și vesel.
- Ce faci fata?
- Bine.
- Ce fată frumoasă ești… Nemachiată, nerujată… NATURALĂ!
Interlocutori: un grup de bărbați de vârstă mijlocie, muncitori. Poartă haine murdare de var. Eu port o rochie cu dungi albe și negre. Corul reacționează instantaneu și nu tocmai subtil:
- Ia uite! A ieșit zebrele!
Interlocutor: bărbat de vârstă mijlocie, foarte bine îmbrăcat, îi simt parfumul tare de la 5 metri depărtare. (Doamne, dar ce întâmplare!) Dialogul se întâmplă la ora două dimineața.
- Bună seara, vecina. Ce mai faceți?
- Bună seara… Bine.
- Aș putea să vă invit la un ceai?
- Nu, mulțumesc, e foarte târziu.
- Sau la o cafea?
- Nu mulțumesc, e foarte târziu, sunt obosită, am stat în fum de țigară.
- Nu fumați?
- Nu.
- Nici eu. Și nici nu consum.
Interlocutor: bărbat scund, blond, ochi albaștri, pielea bronzată. Afișează un aer de siguranță și superioritate pe care trebuie să le fi simțit Morgan Freeman când a lucrat la rolul „Dumnezeu”.
Suntem în punctul în care deja mi-a povestit toată viața lui. Despre care plănuiește să scrie o carte. Totuși, e ceva ce nu reiese din monologul său.
- Auzi? Nu te supăra… Dar tu cu ce te ocupi?
(Degajă un nor de fum de țigară. Privește matur, melancolic și înțelept în zare, în timp ce natura îl ajută – norii de pe fundal prevestesc o ploaie de vară.)
- Puștoaico… Sunt bine…
Dacă Dumnezeu ar fi fost darnic până la capăt, ar fi sincronizat replica lui fabuloasă cu fulgerul ce i-a urmat. Dar probabil se uita la filmul cu Morgan Freeman.
Mă îndrept către casă, sau către mașină, sau către ce urmează, meditând la imposibilitatea coerenței într-un dialog care, chiar și atunci când are vagi urme de candoare, rămâne halucinant.
Doina Antohi
Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.
Recomandari pentru tine:
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
