I-am întrebat și pe câțiva dintre bărbații pe care îi cunosc cam care ar fi replicile pe care le aud foarte des, aproape constant, și care îi enervează, îi irită, îi fac să se simtă, într-un fel sau altul, presați, sau poziționați inferior în diverse situații.
Recunosc că ce au avut de spus băieții a fost foarte surprinzător pentru mine. Nu știam că există o presiune atât de mare legată de bani și de statutul social. Mai mult decât surprinzător, a fost și foarte amuzant. Felul în care percep ei emoționalitatea feminină, bogată și colorată și sclipitoare ca un pom de Crăciun, m-a făcut să râd din inimă.
Felul în care nu vor neapărat, nici ei!. „să se așeze la casa lor”, sau în care au și ei nesiguranțe legate de propriul corp, m-a făcut să simt că-i am aliați. Modul în care suferă, la fel ca noi, se pare, deși multă vreme am avut o mare greutate în a crede asta, m-a dezarmat.
Mi-am dat seama că sunt atât de multe lucruri pe care nu le știu despre ei, pentru că nimeni nu spune nimic. Ei nu spun, noi nu spunem…
Una peste alta, toate rolurile astea social impuse ne cam anulează șansele reale de a fi onești cu noi înșine și apoi unii cu ceilalți. O relație lipsită de onestitate nu poate fi una sănătoasă. Se bazează aproape exclusiv pe „ce vreau eu de la tine contra ce vrei tu de la mine”. Nu e corect. Nu e corect față de noi înșine și față de copiii pe care, totuși, iată, îi facem.
Trăim niște timpuri în care e esențial să înțelegem că nu există rețete pentru fericire. Că fiecare are dreptul să-și caute drumul, e dator s-o facă, și că ce e bine pentru tine nu e neapărat bine pentru mine. Că trebuie să ne ascultăm unii pe ceilalți, făcând din comunicare singura unealtă viabilă de reducere a tensiunilor dintre contrarii.
Mulțumesc, băieți.
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login