„Actorul genial se miră, actorul prost se obișnuiește”, ne spune în timp ce ne arată cum să mișcăm grațios fiecare dintre degete. Ne explică fiecare unduire a corpului și fiecare încordare a mușchilor, pentru că cel mai mic gest poate să țină publicul atent. Ne spune să avem ochi în fiecare vârf de deget, și să privim cu palmele. Să ne susținem trupul din musculatura abdominală și să-l educăm. „Întrebările și problemele se rezolvă, taina niciodată. Cu taina mori. Trăiți-vă taina”, ne îndeamnă, și continuă să tragă de sfoara imaginară, desfăcând procesul inefabil al pantomimei.
Și corpurile noastre, atât de lenevite de lipsa de disciplină și de lecțiile incomplete și de întrebările cu care ne-a lăsat școala, se trezesc și se tonifiază, devin suple și elastice, și încep, încet-încet-încet, imperceptibil, cu o răbdare din altă lume, să ne asculte și să fie frumoase. În pași mărunți de step re-învățăm definiția ritmului, în dansurile de caracter re-învățăm grația, iar în dansurile populare ne amintim să fim bărbați și să fim femei, într-un sens profund, ancestral, în timp ce podeaua se cutremură sub noi și aerul vibrează de chiuituri.
foto: Facebook, prin amabilitatea lui Dan Puric
Din când în când, se supără pe noi. “STOP!! BĂI ați fost atât de frumoși! Ați fost niște meduze și acuma sunteți mașiniști? Băi Brâncuși a sculptat esențe! Pasărea măiastră… Păi putea să facă o găină. Așa.” Și face cumpăna, ilustrând ridicolul și non-valoarea cu fundul ușor scos în afară, semn constant de civilie.
Folosește termenul de “sifilis” pentru a exprima în cheie comic-laconică inerția, lipsa talentului și folosirea actului artistic în scopuri pentru care acesta nu a fost creat. „Absurdul s-a născut în România! Te doare mintea, uitați-vă în jur, e un sifilis extraordinar. Cortexu’ românesc e imprevizibil! Dar stângăciile voastre devin privilegii uriașe… Greșiți cu noblețe… Aici nu poate să mintă nimeni, decât pe cont propriu și cu consecințe grave!”
Ne încurajează cum numai el știe s-o facă. “Băi fetelor, nu de la Apaca, trebuie să fiți fioros de seducătoare în dansul ăsta… Hai! Plângeți băi cu fundu’! Băi nu știți să plângeți cu fundu’!!”
“Gleznele sunt amorțite. Trebuie să-și dea drumul. Beethoven spunea: ‘Nimic nu este de neiertat în drumul către mai frumos’. Hai, măi, ce faceți? Păi eu sunt așa –” sare grațios și delicat, ca un balerin într-o animație Disney – “și voi sunteți așa” – sare greoi și dezarticulat, cu expresivitatea unui sac de cartofi.
În prezența tandreții nesfârșite cu care ne privește chiar și când ne ceartă, noi râdem și repetăm încă o dată dansul popular. Unii dintre noi confundă sârba cu dansul contemporan, și din fundul sălii cufundate în întuneric, îi auzim vocea obosită, dar atât de prezentă: “Băi! Ca și cum ar fi Dumnezeu în sală, așa trebuie să jucați!!”
“Ne trebuie sifilis! Fără sifilis n-am făcut nimic! În sfârșit, fetelor, în sfârșit ați avut o scânteie în ochi. Haideți băi fetelor, ați fost atât de frumoase, de senzuale!” Și ne înjură cu drag, și îi vedem sufletul, pentru că și-l dă acolo, pe scenă, pentru fiecare dintre noi și pentru toți odată.
“Rolul se lucrează matematic”, ne spune, “fiți atenti, avem de lucrat 10 ani de-aici înainte! Că m-a întrebat cineva, demult – De ce faci, dom’le, pantomimă? Pentru că eu de mic copil am fost nefericit… ați înțeles? Jucați-vă din nefericire! Haideți copii, că ne apropiem de ceva frumos! Jucați, până nu mă dau ăștia afară! AȚI VĂZUT VREODATĂ UN TIGRU?” Și singur în centrul scenei, în lumina aurie a unui spot singuratic, sare înalt, mlădios, jucăuș, ca un tigru de jucărie care vânează o căprioară de pluș.
“Sunteți cea mai stupidă figurație. Băi! De ce te oprești acolo? Zici că stați la coadă la flamenco!! În comedie e important gramajul! Că m-a întrebat Ilinca Tomoroveanu – Dane, care e legătura dintre step și ‘Înșir-te Mărgărite’? Cam aceeași care e între tine și teatru!”
Și noi stăm și privim și râdem, pe jos e praf, în aer e praf, în culise se vorbește, nimeni nu e disciplinat, regizorului nostru, Dan Puric, aproape că i se vede inima, pentru că trupul i-a devenit transparent de la atâta expresie, și fix în momentul ăsta, în sală intră Dumnezeu.
“Înșir-te Mărgărite” după Victor Eftimiu, regia Dan Puric, se joacă la Sala Mare a Teatrului Național București. Repetițiile au fost și sunt un spectacol în sine.
Doina Antohi
Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.
Recomandari pentru tine:
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
