În caz că nu ați auzit deja, Guvernul României a lansat în 19 mai subscripția publică pentru răscumpărarea sculpturii intitulate “Cumințenia Pământului” de Constantin Brâncuși. Ideea este de a strânge 6 milioane de euro de la populație, care împreună cu cele 5 milioane alocate de Guvern, să acopere suma necesară. Dacă noi, românii, nu am știut să îl apreciem pe Brâncuși în timpul vieții lui, avem acum ocazia, în al doisprezecelea ceas, să demonstrăm că ne preocupă și alte lucruri în afară de mici, țuică și capra vecinului. El este doar unul din seria nesfârșită de români care a trebuit să plece din țară pentru a-și atinge potențialul, iar odată ajunși acolo ne-au făcut “mândri să fim români” (de parcă am avea vreun merit că ne-am născut cu toții în spațiul carpato-danubiano-pontic). Succesul acestui demers ar fi un semnal că ne-am săturat să ne plece toate valorile și că suntem gata să punem umărul cu toții să mai păstrăm sau chiar să repatriem unele din ele.
Cei mai mulți dintre noi n-o să ne permitem niciodată să deținem de unii singuri o operă de artă de acest calibru, dar împreună putem face acest lucru. Răscumpărând această sculptură, ea ne va aparține tuturor, iar dincolo de valoarea materială, ne va îmbogăți atât din punct de vedere cultural, cât și din punct de vedere al comunității, pentru că după atâți ani de comunism, tranziție și pseudo-capitalism, se pare că am uitat (dacă am știut vreodată) ce înseamnă o comunitate și câtă putere poate avea.
Atelierul Brancusi de la Paris (Marele, nu Micul)
Ar fi de asemnea un semnal de susținere a unui alt mod de a guverna, în care cețățenii sunt implicați direct și nu sunt doar niște martori neputincioși ai degradării României. Sigur că sunt multe alte aspecte care trebuie îndreptate, pe care unii le-ar putea considera prioritare, dar ritmul prea lent în care s-a întâmplat totul după ’89 este cauzat în mare parte de această lipsă a sentimentului de apartenență la comunitate, care ne-a împiedicat de prea multe ori să ne facem auziți și să punem presiune în direcția necesară și corectă.
Presupunând că macar o treime din populația acestei țări (inclusiv diaspora, care ar trebui să se identifice cel mai mult cu Brâncuși) nu este cufundată complet în ignoranță și nepăsare, ar fi suficient să donăm fiecare 1 euro pentru a transforma această inițiativă într-un succes. E mai puțin decât prețul unui litru de benzină. Cred că putem merge pe jos sau cu bicicleta în loc de mașină personală sau taxi pentru o zi. E mai sănătos, mai prietenos cu mediul, și economisim și acel euro, deci câștigul e triplu. Sau putem să renunțăm la o sticlă de suc, că oricum e plin de zahăr dăunător care pe deasupra mai și îngrașă (trebuie să ne încapă și costumele de baie).
Putem găsi multe lucruri nesemnificative la care putem renunța pentru a ne maximiza donațiile și există numeroase moduri de a dona, de la conturi bancare (prin online banking durează maximum 5 minute), la site dedicat (brancusiealmeu.ro, unde sunt enumerate și conturile), la sms-uri (rămâne să se facă publice numerele și sumele pentru acest mijloc), chiar și prin emag, unde putem „cumpăra” Cumințenia. Așadar, nu avem vreo scuză că ar necesita vreun efort deosebit (sper să fie la fel de ușor să ne plătim și taxele la un moment dat). Trebuie doar să ținem cont de termenul limită de 30 septembrie. Dacă nu se strânge suma necesră până atunci, toate donațiile se returnează și putem uita de comunitatea de care vorbeam.
Mi se pare foarte potrivit și numele campaniei – “Brâncuși e al meu”. Da, e al meu, al tău, al nostru. Eu, tu, noi avem puterea să ne decidem viitorul, prin momente ca acesta. Chiar nu e greu, dacă ne uităm puțin în jur și suntem dispuși să facem puțin mai mai mult decât să transformăm oxigenul în dioxid de carbon.
Alex Trandu
Idealist, ecologist, din întâmplare corporatist. Pasionat de știință și politică făcute în mod responsabil.
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
