Imaginație

Schițe fantastice #2: Creatura de la miezul nopții, partea a treia

Foto © Lamica | Dreamstime

Era mai mult decât evident că dragonul nu avea de gând să plece. Apărea din ce în ce mai des, scotea sunete fără noimă, și continua să-și urmeze scopul – acela de a-i transforma viața lui Jerry într-un iad veritabil.

Jerry îl botezase Kaboom și, sleit de puteri, încetase să mai spere că ar fi putut scăpa de el, că creatura ar fi putut, cine știe, să dispară la un moment dat, la fel cum apăruse. Monstrul dorea să rămână. Îl auzea noaptea, se trezea, dar se întorcea pe partea cealaltă, încercând să își continue somnul. Curăța resemnat mizeria și resturile și cioburile pe care Kaboom le lăsa în urmă, mai striga la el din când în când, și se simțea mai obosit ca niciodată. La un moment dat, obișnuindu-se cu zgomotele lui și ale cohortei de pisici cubiste, reuși să doarmă fără să se mai trezească, și din clipa aceea, somnul deveni refugiul său suprem. Dormea inadmisibil de mult, de parcă avea de recuperat ani întregi de nopți pierdute.

Dar casa era într-o stare dezastruoasă. În absența lui, fie că era plecat, sau dormea, monștrii își făceau de cap în toate camerele, pe toate mesele, agățați de perdele și de lustre, înghesuiți în frigider, transformaseră o casă cândva frumoasă într-un parc de distracții din altă lume.

Era aproape jumătatea lui Noiembrie când Jerry realiză în ce hal ajunsese casa în care locuia. Simți că a continua așa, într-o locuință atât de mare peste care parcă trecuse un război atomic, nu mai era o opțiune.

Alese una dintre camere și împinse toate mobilele lângă pereți. Scoase covoarele și perdelele, iar spațiul din centrul camerei rămase, astfel, gol. Pândi creatura când aceasta era ocupată cu activitatea preferată – mâncatul, aruncă o pătură peste ea, apoi se aruncă el peste pătură, imobilizând dragonul care se zbătea cu o forță de necrezut, scoțând niște sunete care te făceau ușor să crezi că moare în chinuri. Cu pătura ce i se zbătea în brațe, Jerry alergă către camera amenajată, urmat de trupa de pisici cubiste, care chirăiau și schelălăiau confuze. Aruncă monstrul înăuntru, pisicile năvăliră după el, și cu un zgomot puternic și greu ca o sentință finală, trânti ușa și o încuie de trei ori. Puse cheia în buzunar și, în liniștea temporară și iluzorie ce urmă, privi în jurul lui.

Îi trebuiră două săptămâni întregi pentru a-și curăța toată locuința. Chemă doi meșteri care reparară găurile din pereți și văruiră. Aruncă toate lucrurile stricate, și, odată cu ele, și enorm de multe lucruri vechi, uitate prin dulapuri și sertare, de care nu mai avea de mult nevoie. Aruncă până și mobilele care îi păreau vechi și nefolositoare. Cumpără alte obiecte, strict necesare, mai mici, mai practice, și casa începu să se destindă și să respire, de parcă ar fi fost vie.

Viața lui Jerry părea că reintră într-o oarecare normalitate, profund diferită față de cea de dinaintea apariției lui Kaboom, totuși o stare de lucruri aparent mai calmă. Din când în când, din camera acestuia din urmă se auzeau obișnuitele zgomote neinteligibile și intraductibile, care nu semănau cu nimic din cotidianul pe care Jerry îl cunoscuse odată. Când hărmălaia indescriptibilă creștea, mai ales în mijlocul nopții, Jerry se strecura în cameră cu mâncare de toate felurile, pe care o lăsa pe jos. Neașteptat, Kaboom nu se mai repezea să înghită. Se apropia precaut și îl privea curios pe Jerry, lăsând capul într-o parte, ca un câine care se vede în oglindă. Într-una din serile acelea, lui Jerry i se păru chiar drăguț.

Erau totuși nopți și zile de weekend când urletele suprarealiste deveneau insuportabile. Atunci Jerry intra în camera specială și îi striga:

  • Taci! Să nu te mai aud! Taci! Ce tot vrei? Ai mâncare acolo, nu mai urla!

Câte o felină cubistă i se mai strecura printre picioare și o zbughea afară din cameră, lasând urme de mâncare sub formă de lăbuțe pe podeaua curată. Jerry o alerga enervat, o prindea de coadă și o arunca înapoi înăuntru.

O dată, Jerry nu mai rezistă și îi îndesă lui Kaboom un ciorap de lână în gură. Kaboom tăcu vreo câteva ore, după care mâncă șoseta și își reluă ariile nocturne. Altă dată, Jerry îl legă de calorifer ca să nu se mai zbată, dar Kaboom roase funia și se sui pe lustră, unde rămase toată noaptea, legănându-se și îngânând schimonosit ceva ce semăna cu ultimul hit al lui Justin Bieber, care probabil se mai auzea la radio din când în când.

Într-o sâmbătă, zgomotele deveniră atât de stridente, cum nu mai fuseseră niciodată până atunci. Lui Jerry nu-i venea să creadă. Simțea că cineva îi înțeapă timpanele cu mai multe ace, simultan. Așa că se apropie de cameră și deschise încet ușa. Aceasta scârțâi ușor și lăsă un dreptunghi gol în perete, albăstrit de lumina înserării de noiembrie.

Zgomotul se opri. Pe podea se auziră pașii bizari ai lui Kaboom, și dragonul, acum ceva mai mic dar la fel de rotofei și de enervant, se ivi în ușă. Îl privi din nou cu ochii de o rotunjime desăvârșită pe Jerry, și începu să se plimbe încet prin casă. Din când în când, zbura de pe o lustră pe alta. Pisicile dormeau în camera lor și Kaboom se plimba prin camere în tăcere, de parcă acum ar fi luat cunoștință cu spațiul pentru prima oară.

Sări pe masa din bucătărie și atinse cu vârful aripii o ceașcă de porțelan albastru. Ceașca pluti pentru două secunde în aerul dens și se făcu țăndări de gresie. Scurta explozie de cioburi albastre semănă cu un foc de artificii miniatural.

Jerry se năpusti în bucătărie.

  • Ce-ai făcut… ce-ai făcut?!!

Cana era o amintire de la tatăl lui, care murise cu mult timp în urmă.

  • Treci în camera ta! Treci în camera ta!!

Urletul lui Jerry nu lăsa loc de interpretări. Kaboom clipi din ochii mari și, neașteptat, se execută. Jerry trânti ușa camerei și răsuci cheia în broască. În bucătărie, privi printre lacrimi cioburile din care nu mai putea recupera nimic. Le aruncă la gunoi.

Din clipa aceea, cei doi au părut să ajungă la un acord comun tacit. Din când în când, lui Kaboom îi era permis accesul în casă. Când devenea agresiv sau incontrolabil, și erau destule momente în care crizele păreau insurmontabile, era trimis în camera lui. Mâncare primea doar la anumite ore, iar pisicile erau tolerate.

Câteodată, Kaboom spunea prostii. Învățase, de la radio și de la televizor, să articuleze cuvinte și să le grupeze în propoziții care nu aveau întotdeauna sens. Îi spunea lui Jerry să nu iasă afară pentru că e posibil să plouă cu cărămizi. Sau îl amenința că își va pierde slujba. Sau că va fi atacat de cărăbuși gigantici. Sau că nu va reuși niciodată. Nimic. Jerry învățase să îl privească sever, să îl asculte, și apoi să îi răspundă:

  • Foarte interesant. Ai terminat? Treci în camera ta.

Monstrul se supunea replicii magice, și încet, dar sigur, viața alături de dragonul suprarealist și tovarășele lui de joacă, pisicile cubiste, intră într-o oarecare rutină.

Chiar dacă era dificil de trăit cu așa ceva, chiar dacă noua realitate părea, uneori, sufocantă, chiar dacă se mai trezea în miez de noapte, sau la cinci dimineața, din cauza zgomotelor și a ariilor de operă re-interpretate, chiar dacă se mai spărgeau lucruri și se mai vărsau ceaiuri și cafele, chiar dacă uneori plângea și se întreba care este finalul acestei povești, dacă avea final, chiar dacă – în casa ascunsă între copaci, într-un cartier ferit de zgomotul urban central, locuiau împreună Jerry și dragonul lui, Kaboom. Era început de decembrie.

Va urma

Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.

Click pentru a comenta.

Lasa o replica.

Conectează-te cu:



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Cele mai citite

Sus