De bun simț

Premierul și gunoiul

Poza deja celebră făcută de tizul unui personaj din Game of Thrones – Ciprian Muntele

Se pare că actualului prim-ministru îi place să strângă mizeria după alții, în loc să o bage sub preș sau să contribuie la creșterea volumului ei, cum au făcut predecesorii lui. Mulți dintre noi așteptam de mult un om pe care să îl deranjeze gunoiul la fel de mult ca pe noi ceilalți și să pună mâna serios să îl înlăture. S-au mai prefăcut și alții că fac același lucru, sau că sunt dispuși să o facă, dar timpul a dovedit în cazul fiecăruia că până la sfârșitul mandatului erau cufundați și mai adânc decât cel de la care au preluat guvernarea. Sperăm să nu fie încă un caz similar.

Politica românească e cam ca sudul Italiei, unde mafioții dețin monopolul pe contractele de salubrizare, foarte bănoase și perpetue, că doar oamenii sunt un izvor nesecat de deșeuri. Cu toate că obțin aceste contracte în moduri cel puțin dubioase, nici nu se sinchisesc să onoreze obiectul lor. Astfel că în multe orașe din zona respectivă gunoiul face parte din peisajul urban obișnuit. Cam așa se întâmplă și la noi, politicienii obțin puterea, dar când vine vorba să se pună pe treabă, se fac că plouă. Sacii sunt în căruță, deci de ce s-ar mai sinchisi să facă ceva și pentru noi ceilalți? Iar noi, obișnuiți deja cu gunoiul omniprezent, ori vociferăm steril, ori acceptăm situația.

commons.wikimedia.org

Foto: Wikimedia Commons

O mare parte din vină aparține sistemului electoral și lipsei de educație politică. Parlamentarii și implicit Guvernul pe care îl validează depind de baronetul local (multicolor), care convinge electoratul prin diferite mijloace, de la minciuni sfruntate și manipulare, la constrângere sau mită, să le voteze colegii de partid. Nici măcar nu mai e nevoie să îi voteze majoritar sau direct, pentru că fiind un singur tur și având președinți de consilii județene aleși de ceilalți consi(g)lieri, își pot face mult mai ușor jocurile în culise. Este foarte greu pentru oamenii noi, eventual independenți, să acceadă în primării, consilii, Parlament și la guvernare. Dacă nu erau sentimenetele puternice anti-sistem de după Colectiv, nu ar fi ajuns niciodată un om ca Cioloș prim-ministru, nici măcar cu toți miniștrii care i-au fost băgați pe gât. Nu că ar fi perfect, dar are un cu totul alt aer decât cei de până acum. Oameni capabili au mai fost, oameni lipsiți de aroganță (nu modești, dar măcar nearoganți) au mai fost, poate chiar și oameni cinstiți (deși am dubii), dar nu a mai fost niciunul care să întrunească toate aceste calități până la urmă normale la un om care vrea să conducă o țară presupus democratică.

Sigur că a fost și niște PR în timpul acțiunii de ecologizare din parcul Văcărești, dar n-am mai avut niciun prim-ministru care să nu arate ciudat colectând la propriu gunoaie cu alți voluntari și să nu fie dat afară în șuturi de la o astfel de acțiune. Dacă mă gândesc la ceilalți prim-miniștri recenți, nu îmi pot aminti o imagine asemănătoare, care să mă facă să mă gândesc: uite un om normal, îl cred. Ponta se plimba cu barca trasă de jandarmi prin apă până la glezne, Ungureanu se dădea cu loțiuni și creme cumpărate din bani publici, Boc își punea SPP-istul să-i care ursulețul mai mare decât el pentru amantă, Tăriceanu cădea cu motorul în timp ce încerca probabil să își cucerească cea de-a 329-a soție, iar Năstase împușca mistreți, când nu se împușca pe el.

Liderii partidelor știu foarte bine despre încrederea de care se bucură Cioloș, și de aceea fie încearcă să îl atragă în tabăra lor, fie încearcă să îl faulteze pe unde îl prind. Mulți spun că el își permite să facă lucruri pe care ceilalți nu le pot face pentru că nu are miză politică. De fapt, el pur și simplu acționează (sau încearcă să acționeze) pe baza expertizei și competenței în beneficiul pe termen lung al majorității, nu pe baza ordinelor celor care conduc partidele și în beneficiul pe termen scurt al acestora. Asta înseamnă de fapt tehnocrat, nu faptul că nu a semnat vreo adeziune la vreun partid. Dacă partidele parlamentare nu ar fi încă pline de infractori dovediți sau în curs de dovedire la cel mai înalt nivel, poate ar produce și ele guverne cu mai mulți experți și mai puțini politruci, măcar din când în când.

Idealist, ecologist, din întâmplare corporatist. Pasionat de știință și politică făcute în mod responsabil.

Click pentru a comenta.

Lasa o replica.

Conectează-te cu:



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Cele mai citite

Sus