Pe roți

Nissan BladeGlider te conduce în viitor

Chiar dacă este doar un concept, acest Nissan propulsat de un motor electric ar putea oricând să-și găsească locul într-unul din showroom-urile mărcii japoneze. Acolo se află deja una dintre cele mai bine vândute mașini electrice din lume, compacta Nissan LEAF, așadar japonezii par să sondeze terenul pentru clienți noi. De data aceasta, avem de-a face cu un potențial model de nișă, care îmbină caracterul sportiv cu unele aspecte practice greu de intuit la prima vedere.

Designul conceptului este demn de un model supercar pur-sânge, dar aduce detalii cu totul și cu totul extravagante. Șoferul are o poziție centrală, iar parbrizul, plafonul și geamurile laterale ale mașinii au fost înlocuite cu un dom de sticlă, o structură ranforsată pentru rezistență sporită. Acest lucru garantează nu doar vizibilitate și siguranță excelente pentru pilotul cel egoist, ci și pentru cei doi pasageri ai scaunelor individuale, croite și ele pe calapod de coupe sport.

Odată așezat în scaunul cel mai important din mașină, ocupantul cel mai norocos al micului Nissan va descoperi volanul pe care sunt montate butoane, manete și chiar un display complex. Acesta oferă informații precum viteza de deplasare, starea bateriei și nivelul de cuplu atins. Neavând oglinzi retrovizoare, Nissan BladeGlider dispune de camere video conectate la ecranele complementare de la bord. Cu asemenea exterior și dotări în habitaclu, mașina ar trebui să ofere senzații unice.

Nicio promisiune mai bună în acest sens, decât demarajul 0-100 km/h realizat în mai puțin de cinci secunde. Viteza maximă, însă, nu este deloc surprinzătoare, ba chiar dimpotrivă: 190 km/h. În schimb, ceea ce uimește este soluția tehnică aleasă pentru a propulsa conceptul. Cele două motoare de câte 130 kW sunt montate în roțile din spate, iar designul jantelor favorizează o ventilație eficientă a acestora. Capacitatea bateriei ce susține toată distracția este de 220 kW.

Spațiul dintre roțile din spate este mai mare decât cel dintre cele frontale, iar acest detaliu foarte important, alături de sistemul Torque Vectoring garantează o manevrabilitate de bolid. Mai exact, dacă Nissan Blade Glider întâmpină dificultăți în curbe, sistemul trimite mai multă putere către roata aflată la extremitatea virajului. Intervenția rapidă poate fi moderată cu ajutorul a trei setări, în funcție de dispoziția celui aflat la volan: off, agile și drift mode. Nissan BladeGlider promite un viitor în care pasionații de sportivitate și ecologiștii își vor da mâna.

foto: Nissan

Gabriel este jurnalist și copywriter. Pasionat de automobile, știință, istorie și teatru, el răspândește cu bucurie orice informație care-i stârnește curiozitatea.

Click pentru a comenta.

Lasa o replica.

Conectează-te cu:



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Cele mai citite

Sus