Pe roți

Familist seducător: Renault prezintă noul Megane Sedan

Al patrulea Megane din istorie a revoluțonat atât de mult modelul compact al francezilor, încât putem considera că a făcut un salt peste două generații. Poate tocmai de aceea, pentru versiunea cu patru uși și portbagaj spațios s-a preferat ruperea de vechiul model, denumit Fluence, și revenirea la denumirea consacrată. După versiunea hatchback, prezentată în 2015 și cea Estate, dezvăluită în martie, anul acesta, a venit rândul ca Rombul să strălucească și pe o berlină compactă.

Renault Megane Sedan a fost un nume de mare succes la mijlocul anilor 2000, iar capitalul uriaș de imagine câștigat atunci este o promisiune pentru vânzări excelente acum. Adăugarea celui de-al treilea volum al caroseriei nu i-a știrbit nimic din frumusețe noului Megane. Dimpotrivă, plafonul se îmbină foarte armonios cu forma capacului portbagajului. Dacă partea frontală era deja apreciată, suspansul cu privire la posteriorul mașinii nu mai are niciun rost.

Megane Sedan arată foarte bine, indiferent din orice unghi ar fi privit, iar blocurilor optice posterioare respectă cât de mult cu putință designul celor de pe versiunea hatchback. În premieră pentru segment, mașina va fi echipată cu un plafon panoramic de sticlă, ce unește parbrizul și luneta. Berlina compactă este construită pe platforma tehnică CMF C/D, care promite confort și manevrabilutate demne de o clasă superioară. La interior, tableta I-surface de 8,7 inchi monopolizează toată atenția ocupanților și le pune la dispoziție sistemul multimedia R-LINK 2.

Sub capota noului Megane Sedan se vor regăsi propulsoarele pe benzină Sce de 115 CP și Tce de 130 CP, cuplate cu transmiia manuală cu cinci trepte, respectiv cea cu dublu ambriaj și 7 trepte. Pe frontul diesel, dCi-urile de 90, 110 și 130 CP vor fi cuplate cu transmisiile cu șase viteze, manuale sau automate. Fabricat la uzina Renault din orașul turcesc Bursa, noul Megane Sedan se va viinde în mai mult de 20 de țări.

foto: Renault

Gabriel este jurnalist și copywriter. Pasionat de automobile, știință, istorie și teatru, el răspândește cu bucurie orice informație care-i stârnește curiozitatea.

Click pentru a comenta.

Lasa o replica.

Conectează-te cu:



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Cele mai citite

Sus