Sindromul ferestrei sparte III
Realitatea exteriorului meu este oglinda lumii mele interioare. Felul în care mă simt, felul în care gândesc, tot angrenajul alambicat și complex de gânduri, emoții, sentimente și trăiri îmi determină, prin oglindire directă, coordonatele realității mele externe. Eu dau formă realității în care trăiesc.
Dacă locuiesc într-o casă murdară și neîngrijită, asta înseamnă, în mod evident, că nici eu nu mă simt prea bine. Scuza “Nu am timp să fac curățenie” poate funcționa un timp, dar, la un moment dat, mizeria se acumulează și scuzele nu mai au nici o greutate, nici măcar în fața propriului meu eu. Prin extensie, strada pe care locuiesc, orașul, țara, planeta – sunt tot casa mea. Și felul în care arată casa mea este felul în care arăt eu în interior.
Depresia are, printre alte forme de manifestare, lipsa de grijă față de spațiul în care trăiesc. O casă murdară poate fi un semn că eu, cel care locuiesc acolo, sufăr de depresie. Un oraș murdar poate fi un semn că noi, cei care locuim în el, nu suntem tocmai fericiți.
Deci, dacă în oglindă se văd o casă cu ferestrele sparte, străzi murdare, trafic infernal – e pentru că la mine acolo înăuntru, acolo unde știu care e diferența dintre bine și rău, acolo unde știu că nu am voie să fac anumite lucruri, deci, la mine acolo înăuntru, ferestrele sunt sparte.
Și, atâta vreme cât nu voi repara ferestrele sparte din interior, imaginea exteriorului meu nu se va schimba decât întru degradare. Pentru că timpul nu iartă, și problemele nerezolvate sapă adânc, se ramifică și transformă, prin măcinare, pereții casei mele în praf.
Așadar, dacă dorința reală de a trăi într-un loc curat, frumos și civilizat chiar există, trebuie să încep cu mine, chiar în locul în care s-a fracturat natura mea umană, momentul în care am tăcut, momentul în care am crezut că murdăria ascunsă sub covor va dispărea ca prin farmec. Responsabilitatea e la mine, eu trebuie să-mi rezolv problemele. E ușor să strig împotriva vecinilor, primarului, guvernului și politicienilor, dar dacă problemele mele rămân nerezolvate, mă voi întoarce invariabil înapoi în locul în care sunt forțat să le rezolv. Dai un examen până îl iei; dacă renunți, nu treci clasa.
Cum anume se rezolvă problemele acestea din interior? Prin confruntare directă. Prin enunțare. Prin curajul de “a vorbi despre asta”. La psiholog, la preot, cu cel mai bun prieten, fiecare e liber să aleagă metoda cea mai bună pentru el, în afară de tăcere, de prefăcătorie, de minciună, de senzația autoindusă că totul e în regulă când e mai mult decât evident că nu e așa.
Iar acest tip de exercițiu se face numai prin educație și prin iubire, printr-o pedagogie a iubirii care constituie însă un subiect aparte, pe care îl vom aborda într-un articol viitor.
Până atunci, ce facem cu toate ferestrele astea sparte?
Doina Antohi
Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.
Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login
