În detaliu

Cumpăr palat. Rog seriozitate

Când eram copil, visam că Palatul Culturii e al meu. În urma unei tranzacții fabuloase, Palatul devenea proprietatea mea și începeam să locuiesc în el. Clădirea în stil neogotic, cu elemente heraldice în exterior, cu acvila uriașă cu aripile desfăcute peste creneluri și firide, dominând orașul cu măreția ei nobilă, aprindea scântei în imaginația mea, creând un univers paralel dar paradoxal posibil, în care făceam parte dintr-o neștiută familie regală. Puteam să valsez în Sala Gotică, pășind grațios peste grifonii, leii și acvilele bicefalice ale bestiarum-ului medieval, asta nu înainte de a cina scăldată în lumina perfect albastră din Sala Voievozilor. Chiar și așa, ușor clișeic – era varianta mea de film Disney.

Nu mai știu exact ce aveam de gând să fac cu Palatul, sau în Palat, dacă vroiam să organizez și evenimente, sau baluri caritabile, sau doar să locuiesc în el, să fie al meu și numai al meu. Cert e că măreția lui m-a inspirat să visez la alte lumi posibile, care, chiar dacă nu aveau prea multe șanse să fie adevărate, încurajau și un alt fel de gândire, creativă, capabilă, sper eu, să găsească soluții alternative unei realități de multe ori ternă.

În 2016, după ce a stat 8 ani cu schelele pe el, Palatul din Iași s-a redeschis publicului larg în luna Aprilie. L-am revăzut emoționată și fericită că a fost consolidat, renovat, reamenajat, înconjurat de o grădină mare, terasată, și atât de verde, și l-am vizitat gândindu-mă că e al meu, și nimic din imaginația mea n-a fost dezamăgit.

Pandant, mi-am adus aminte de imaginile idilice dintr-un oraș american pe care l-am vizitat acum câțiva ani, Wainscott, din Long Island, New York. Eram la cină, acasă la niște prieteni, într-o seară de August incredibil de frumoasă. Am ieșit în fața casei în speranța că vom zări căprioare, dar timidele creaturi n-au apărut. În schimb, în lumina splendidă de crepuscul, grădina imensă a casei, aflată aproape de Ocean, era populată de iepurași cafenii pe lângă copacii seculari, și, dintr-un anume moment, inexprimabil, de punctele de foc ale licuricilor. Am înțeles atunci, profund intuitiv, de ce doar un spațiu ca cel american a putut să-l nască pe Walt Disney.

E important să ne înfrumusețăm realitatea și s-o întreținem, s-o păstrăm curată. E important ca realitatea să ne încurajeze să visăm ceea ce nu e încă real. E important să reușim să ducem realitatea mai departe de barierele pe care noi le închipuim, de limitele care, de fapt, nu sunt acolo. Poate fi paradoxul frumos al vieților noastre.

Desigur, Palatul Culturii nu e al meu. Dar e și al meu. E una din multitudinea de imagini din arhiva mea cerebrală, la care apelez atunci când caut soluții pentru ca lumea reală în care trăim să devină ireal de frumoasă.

 

Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.

Click pentru a comenta.

Trebuie sa fii logat pentru a lasa un comentariu. Login

Lasa o replica.

Conectează-te cu:



Cele mai citite

Sus