De curând

Articolul acesta nu este despre noua iubită a lui Johnny Depp

Foto © Doina Antohi

Nu, nu. Nici despre scandalurile în care e implicat, foarte probabil, Donald Trump. Sau despre problemele de cuplu ale Antoniei și ale lui Alex Velea. Nu e nici continuarea la true story, îmi pare rău.

E despre ceva ce s-ar putea să vă pară neimportant la început, dar vă rog, totuși, să citiți.

Vara bucureșteană ne mai aduce un eveniment, de data asta destul de puțin mediatizat din păcate, despre care aflu de pe Facebook: Farmer’s Market, un târg de produse alimentare proaspete și naturale, aduse direct de către sau de la producători – în fiecare zi de weekend între 13:00 și 18:00.

IMG_20160806_131214

Foto © Doina Antohi

Spațiul M60 (strada C.A. Rosetti nr.3) găzduiește câțiva dintre acești mici producători care ne fac viața mai sănătoasă și care nu beneficiază nici de a zecea parte din suportul și susținerea din partea autorităților de care au nevoie și pe care le merită.

Am fost surprinsă să găsesc doar câte două-trei tarabe în cele două sâmbete în care am vizitat locul. E destul de dificil pentru producătorii direcți să-și expună și să-și vândă marfa în spațiul urban, atâta timp cât vor s-o facă legal. Sistemul nu-i ajută și nu-i include.

De cele mai multe ori, aproximativ 80% din ce câștigă merge la organizatorul târgului. Să împarți și altora legumele și fructele grădinii tale, crescute doar cu soare, apă, și efort personal, devine, în contextul ăsta, un fel de luptă cu morile de vânt, un soi de gest eroic pe care, la un moment dat, te întrebi de ce-l mai faci.

Totuși, condițiile celor de la M60 sunt mult mai blânde, și în felul acesta, cei care vin aici să își vândă marfa o pot face mult mai relaxat.

Cumpărând de la ei, aflu cât de dificilă este această întreprindere de fapt, nu numai pentru că nu există nici un sprijin coerent din partea sistemului, dar mai ales din cauza lipsei de educație și a comodității consumatorilor. E atât de simplu să-ți cumperi hrana de la Mega Image-ul care e la colțul blocului, de ce să te mai obosești să mergi la piață? Răspunsul e în ingredientele pe care le ingerăm mâncând de la supermarket, dar a devenit atât de ușor să ignorăm asta, încât o facem ca pe un oricare alt gest reflex.

IMG_20160806_131247

Foto © Doina Antohi

Doamna Lucia Lupea are studii superioare de horticultură (este doctor în științe cu specializări multiple în domeniul ingineriei genetice și geneticii moleculare) și un zâmbet care este simultan blând, resemnat, revoltat, luminos, obosit. Doamna este creatoarea liniei de produse Din Grădina Cucoanei și vine în fiecare weekend la Farmer’s Market. Îmi povestește că, atunci când livra produse Mega Image-ului pentru brandul Gusturi Românești, era obligată prin contract să fertilizeze legumele de îndeajuns de multe ori încât să simtă că nu mai avea timp pentru nimic altceva. Dar acum contractul s-a încheiat și „poate să spună ce vrea”. Produsele doamnei Lucia au standarde înalte inclusiv de prezentare, și o coerență a întregii linii care denotă un alt fel de grijă pentru minunățiile pe care ni le poate da pământul.

Domnul care are băcănia Earth Food de pe Știrbei Vodă 78 (lângă Cișmigiu) și comercializează, pe lângă fructe și legume, și lactate și produse din carne, toate provenind din gospodării locale, îmi spune cu tristețe că vede în oamenii care trec prin fața magazinului o apatie și o ignoranță greu de trecut cu vederea. „Îi văd cum aruncă mucul de țigară pe gazonul plantat de mine în fața magazinului…”

Crede că, din cauza intereselor marilor companii și supermarketuri, piețele vor dispărea, încet, încet. Săptămâna trecută a aruncat peste jumătate din piersicile pe care le-a adus, pentru că nu s-au cumpărat, pentru că acest Farmer’s Market nu este mediatizat, pentru că lumea nu știe…

IMG_20160806_131354

Foto © Doina Antohi

Mergeți și cumpărați de la Farmer’s Market, găsiți toate informațiile pe Facebook. Puteți comanda și telefonic, nici nu mai trebuie să ieșiți din casă. Reduceți consumul de plastic de tip Mega Image, măcar puțin. Pentru că ce mâncăm ne afectează mai mult decât putem înțelege, se pare, ne afectează și influențează starea de bine, performanțele de orice tip, felul în care ne raportăm la probleme, și implicit, și extrem de important, felul în care relaționăm, în care ne purtăm unii cu ceilalți. Un creier hrănit sănătos va fi mai prezent, mai alert, și va fi capabil să formuleze gândul „Trebuie să arunc mucul de țigară la coș, nu pe gazonul omului. A, stai că eu nu fumez…”

Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.

Click pentru a comenta.

Lasa o replica.

Conectează-te cu:



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Cele mai citite

Sus