Video

Adevărul absolut

În efortul nostru cotidian de a controla realitatea, tindem să generalizăm experiențele prin care trecem pentru a le oferi un sens pe care noi, în cunoașterea noastră limitată, să îl putem gestiona.

Generalizarea conține o capcană foarte periculoasă – aceea a scoaterii unei informații din contextul care a creat-o, pentru a-i oferi rolul nemeritat de adevăr general valabil sau aplicabil și în alte situații.

Să luăm, de exemplu, afirmația destul de des întâlnită – Americanii sunt proști, și să o disecăm. Despre care americani vorbim? Despre toți americanii? Începând cu cel care s-a născut acum câteva minute și până la cel ce mai are de trăit câteva minute, fix în acest moment, toți locuitorii continentului nord-american care sunt cetățeni ai Statelor Unite, toți aceștia, sunt proști? Dar îi cunoaștem pe toți? Le știm poveștile individuale? Știm oare ce își doresc, ce aspirații au? Cu ce se confruntă? Cu ce se luptă? E puțin probabil, nu-i așa? Nici cel mai informat institut de statistică nu poate avea asemenea informații în întregime, căci ele țin de dinamica neîncetată a naturii umane.

Și atunci, cum ajunge cineva să afirme că Americanii sunt proști? E convins oare de posibilul adevăr al acestui enunț, sau e doar o părere subiectivă, formată în urma unei experiențe personale care, întâmplător sau nu, a inclus și niște americani?

Sau, să luăm, ca exemplu, ideea conform căreia, dacă partenerul de viață uită de ziua ta de naștere, atunci singura concluzie posibilă e că nu te iubește sau nu îi pasă de tine. Așa să fie? E posibil, oare, să fi uitat pentru că trece printr-o perioadă stresantă, la muncă sau acasă? Sau, pentru că, pur și simplu, e uituc? E oare chiar atât de important să primești un cadou de ziua ta de la partenerul de viață, ca simbol suprem al sentimentelor lui/ei de afecțiune eternă? Nu e oare vorba doar de ego-ul tău lezat? N-ar fi mai simplu și mai frumos să alegem ce valorizăm? În cazul de față, relația și calitatea ei, în locul ego-ului nostru?

Pericolul și mai mare este cel care se creează ulterior, atunci când oamenii încep să lase aceste afirmații să le ghideze comportamentul și să le influențeze deciziile. O Doamne, a uitat de ziua ta?? Părăsește-l!! Nu te merită!!

Acest tip de raportare la fragmente de realități naște prejudecățile, care, dacă nu sunt constant și cu obstinență puse sub semnul întrebării, ne transformă gândirea într-un set de șabloane și ne omoară orice șansă de a fi creativi. Mai rău, ne creează sentimentul că suntem în control, sentiment care e cu atât mai puternic cu cât este ideea de control mai iluzorie. Iar când viața ne smulge covorul de sub picioare, cum are de multe ori obiceiul s-o facă, ne întrebăm de ce se năruie totul în jurul nostru.

Din păcate, internetul e plin de site-uri cu tot felul de sfaturi despre cum ar trebui să fie femeile, bărbații, relațiile, copiii, căsniciile, despre cum sunt americanii, musulmanii, câinii și pisicile, despre întâlnirea ideală, partida de sex ideală, șeful ideal, jobul ideal. Deși știm cu toții că idealul nu există, avem tendința de a ne lăsa ușor seduși de rânduri semidocte care nu fac decât să reflecte experiența cuiva sau a altcuiva, care este profund subiectivă, deci privită dintr-un singur unghi, care are zero șanse de a corespunde întocmai perspectivei noastre.

Experiențele sunt unice și seamănă doar descriptiv, la suprafață. Doi oameni se întâlnesc și încep o poveste. Probabil că toate poveștile dintre doi oameni pot fi esențializate în felul ăsta. Însă tot ce se întâmplă din acest punct mai departe, în profunzime, aparține doar celor doi oameni în cauză, și nimănui altcuiva. Nici o experiență nu seamănă întocmai cu alta, așadar cum să generalizăm fără a face păcatul de a ne da cu părerea în privința multor lucruri care, de fapt, nu ne privesc? Despre care, de fapt, nu știm nimic?

Viețile noastre sunt foarte bine organizate în cotidianul imediat. Străzile sunt la locul lor, clădirile nu se mută din loc peste noapte, mașinile merg. Avem certitudini. Avem mici elemente în viețile noastre care să ne dea o cât de mică senzație de control. Dar să nu extindem acest control asupra experiențelor noastre și asupra oamenilor din jurul nostru, pentru că aici intervine imprevizibilul naturii umane, și e mult mai frumos să fie așa, să lăsăm lucrurile acestea să se întâmple.

Ai avut o experiență negativă legată de un american? Asta nu înseamnă că și următoarea va fi la fel. Partenerul tău a uitat de ziua ta? Așa, și? Cumpără-ți singur un tort, împarte-l cu el/ea, și treci peste. Nu dezbrăca lucrurile de contextul care le-a creat.

Mai important decât orice, fă-ți un obicei din a-ți pune sub semnul întrebării toate convingerile, pe rând. Și nu uita că ce funcționează pentru tine nu funcționează automat și pentru alții.

O mentalitate ca aceasta se educă. În timp, în foarte mult timp, prin conștientizare constantă și diferențiere între lucrurile pe care le putem controla și cele pe care nu le putem controla.

La finalul zilei, nu deținem decât adevărul propriilor fapte și nu avem control decât asupra noastră și a felului în care ne raportăm la întâmplări și oameni. Dacă există totuși un concept atât de plictisitor precum adevărul absolut, doar Dumnezeu, și numai el, îl cunoaște.

Doina Antohi este actriță, regizor, profesor și interpret vocal. Traduce din limba engleză, adaptează și creează colaje de texte pentru spectacolele ei. Scrie de când era copil, în timpul liber, din joacă, inspirându-se din realitatea imediată și mai ales din cât de diferite sunt mentalitățile. E îndrăgostită de genul musical.

Click pentru a comenta.

Lasa o replica.

Conectează-te cu:



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Cele mai citite

Sus